Trebuie să luați în calcul faptul că problemele de mers pot ajunge să aibă un impact destul de mare asupra confortului și al stării generale de sănătate a copiilor care sunt în perioada de creștere.
Pentru a preveni acest gen de neplăceri, dar și pentru a le corecta atunci când este cazul, specialiștii vă recomandă să achiziționați încălțăminte ortopedică pentru copii. Este o soluție eficientă, care îi ajută pe cei mici să desfășoare diverse activități fără a exista posibilitatea vreunui disconfort sau a unor complicații pe termen lung.
Legătura dintre încălțăminte și dezvoltarea mersului la copii
Așa cum am menționat anterior, pentru ca un copil să își dezvolte corespunzător oasele și mușchii este esențial să aibă un mers corect. În cazul în care copilul nu beneficiază de o încălțăminte potrivită și adecvată, procesul de dezvoltare a mersului poate să fie influențat negativ și să ducă la apariția mai multor probleme ale mebrelor inferioare – așa cum este, de exemplu, piciorul plat.
Atunci când persoanele care îi îngrijesc pe copii le asigură acestora încălțămintea ortopedică necesară, deficiențele pot să fie corectate iar piciorul are în acest fel o poziție corectă în timpul mersului pe jos. Având în vedere cât de importantă este legătura dintre tipul de încălțăminte și felul în care se dezvoltă mersul, este necesar ca părinții să se informeze și să urmeze sfaturile specialiștilor în domeniu.
În ce fel îi ajută încălțămintea ortopedică pe copii?
În timp, achiziționarea și utilizarea de încălțăminte ortopedică pentru copii s-a dovedit a fi o soluție foarte bună pentru mai multe probleme specifice dezvoltării mersului în perioada de creștere.
Încălțămintea ortopedică pentru copii ajută la corectarea posturii corporale
Felul în care este proiectată și fabricată încălțămintea ortopedică pentru copii asigură o susținere foarte bună pentru picioare în timpul mersului sau în timpul de joacă, având totodată și calitatea de a menține corpul copilului într-o poziție corectă. De exemplu, încălțămintea ortopedică poate să prevină și să corecteze anumite deformări care apar la nivelul membrelor inferioare, așa cum este cazul picioarelor în O sau în X.
Șocurile resimțite la nivelul picioarelor sunt amortizate de încălțămintea ortopedică
Atunci când copii merg, se joacă sau desfășoară orice fel de activitate fizică, picioarele lor sunt supuse mai multor tipuri de presiune sau de șocuri. Datorită tehnologiilor de amortizare care sunt folosite pentru fabricarea de încălțăminte ortopedică, impactul resimțit la nivelul membrelor inferioare este unul mult mai redus. De asemenea, tot datorită acestor tehnologii, sunt mai bine protejate și articulațiile sau coloana vertebrală (care este în creștere în această perioada a vieții).
Unele accidentări pot fi prevenite dacă folosiți încălțăminte ortopedică
Specialiștii vă recomandă să optați pentru încălțăminte ortopedică în cazul copiilor, acest tip de încălțăminte asigurând un plus de stabilitate celor mici atunci când se joacă, aleargă, sau merg pur și simplu. Piciorul este fixat mai bine, de aceea riscul de căzături și accidentări este unul mai mic. Încălțămintea ortopedică poate să fie ajustată prin anumite curele sau un sistem special de închidere, ceea ce asigură posibilitatea de personalizare în cazul fiecărui copil. Tot datorită acestui tip de încălțăminte, anumite dureri care apar la nivelul spatelui, al gleznelor sau al picioarelor pot fi ameliorate și pot să dispară.
De ce trebuie să țineți cont atunci când alegeți încălțăminte ortopedică pentru copii
Primul și cel mai important sfat pe care trebuie să îl aveți în vedere atunci când doriți să achiziționați o pereche de încălțăminte ortopedică pentru copii este acela de a consulta un specialist în preaabil. Puteți apela atât la un medic ortoped cât și la un medic pediatru care să fie specializat în probleme ale musculaturii sau ale sistemului osos, pentru că ambii sunt în măsură să vă recomande încălțămintea ortopedică de care are nevoie copilul dumneavoastră.
De asemenea, trebuie să aveți grijă că încălțămintea pe care o alegeți să aibă numărul potrivit, să fie fabricată din materiale durabile și de calitate și să poată fi ajustată în funcție de nevoile copilului dumneavoastră. În timp, odată cu dezvoltarea și creșterea acestuia, este necesar să monitorizați evoluția și felul în care se comportă picioarele, efectuând anumite ajustări periodice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.