"Sunt proceduri endoscopice care pornesc de la utilizarea unui balon endoscopic.
Este o bilă din silicon care are un volum de până la 500cm³ care se introduce în stomac sub efectul unei anestezii generale și acolo se umflă cu un lichid de culoare albastră, așa încât pacientul să știe că după un timp, acest balon poate să fie degradat de acțiunea corozivă a acidului clorhidric. Și în cazul în care apare urina verde, el trebuie să se prezinte la spital pentru a extrage cumva, în următoarele 48h balonul, pentru că altfel el este nedigerabil și antrenat în segmentele tubului digestiv inferior produce o complicație severă: ocluzia intestinală", a declarat Dr. Florin Turcu, medic primar chirurgie bariatrică la Spitalul Clinic SANADOR, pentru DC Medical și DC News.
În lumea medicală, ocluzia intestinală reprezintă o afecțiune gravă și adesea urgentă, care poate pune în pericol viața pacientului. Ocluzia intesinală se caracterizează prin blocarea parțială sau totală a tractului intestinal, împiedicând trecerea normală a conținutului intestinal.
Printre simptomele specifice ale ocluziei intestinale se numără durerile abdominale severe, vărsăturile și incapacitatea de a elimina gaze sau scaune. Este esențial ca aceste semne să fie recunoscute rapid, deoarece ocluzia intestinală netratată poate duce la ischemie intestinală și, în cele din urmă, la necroză.
Marea problemă a balonului gastric
Foto: Freepik
"Acest balon ocupă un volum important al stomacului și în primele 2 săptămâni de zile induce un disconfort fizic - greață, dureri abdominale la ingestia unor cantități mici de alimente.
Și în felul ăsta, pacientul nu mai poate și își reduce drastic volumul de hrană.
În timp, el nu poate să fie menținut, pentru că stomacul este un organ musculos și atunci el se va dilata, se va obișnui cu acest inel. Si aceasta este marea problemă a tratamentului cu balonul endogastric, că atunci când se finalizează procedura, adică maxim șase luni de zile, pacientul are un stomac care este foarte mare și o senzație de foame nebună, deranjantă, pentru că acel stomac produce un nivel foarte înalt al hormonului de foame care se numește grelina.
Grelina, cunoscută și sub numele de "hormonul foamei", își trimite semnale puternice creierului, anunțând senzația de foame și determinând organismul să caute energie. Acest hormon, secretat în special înainte de mese, acționează ca un conductor metabolic, influențând pofta de mâncare și reglând metabolismul.
"De aceea, astfel de tratamente trebuie să fie utilizate întotdeauna ca un al treilea pas, după ce pacientul experimentează nutriția și desfășoară o activitate fizică care este condusă de un kinetoterapeut", a conchis medicul Florin Turcu.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.