Dr. Cezarina Matei, medic de familie, a explicat la Interviurile DC Medical care sunt cauzele ce pot duce la balonare, dar, de asemenea, medicul a arătat și ce boli grave poate ascunde.
Balonarea este o afecțiune gastro-intestinală care apare deopotrivă la adulți și la copii și care se manifestă prin o distensie, o mărire în volum a abdomenului, așa-numitul meteorism. Ea poate să fie un simptom banal, care apare atunci când mâncăm prea repede, vorbim la masă, bem apă în timp ce mâncăm, avem obiceiul de a mesteca gumă - și atunci putem să spunem că este o problemă trecătoare, sau poate să fie un simptom serios, atunci când apare după aproape fiecare masă și ajunge să fie o problemă cotidiană. Atunci ne putem gândi că în spatele acestei manifestări este o afecțiune care are tendințe către cronicizare”, a explicat medicul.
Ce afecțiuni se pot ascunde balonarea frecventă
Medicul mai spune că, dacă balonarea apare frecvent și durează mai multe zile, atunci este evident o problemă serioasă de sănătate și trebuie să mergem la medic.
În funcție de partea abdomenului în care se manifestă balonarea, spune medicul, ne putem gândi la cauze.
„Balonarea poate să fie de mai multe feluri: poate fi în etajul abdominal superior, și atunci avem o problemă la nivel de stomac. Poate să apară imediat după ce am mâncat, atunci când avem o afecțiune a stomacului, sau reflux gastro-esofagian și este de obicei însoțită și de dureri în epigastru, adică în capul pieptului și cu disconfort pe esofag. Sau, poate să fie deasupra centurii, partea de sus a abdomenului, atunci când avem o infecție cu helicobacter pilory, dacă vorbim de abdomenul superior.
De cele mai multe ori, însă, oamenii se plâng de balonare când trebuie să dea drumul la nasture, sau să lărgească cureaua, deci există distensie la nivelul abdomenului inferior. Sau, atunci când avem o buclă, de sus până jos, cum se întâmplă la bebeluși când se balonează, și la adulți”, mai spune ea.
Sănătatea intestinelor, cauză frecventă
Balonarea poate fi un semn pentru mai multe patologii digestive, mai spune medicul. „Poate fi și un semn al unor patologii extradigestive, dar dintre cele digestive care duc la balonare, cele mai des întâlnite sunt sindromul de intestin permeabil, care este o consecință a alergiilor alimentare întârziate, sindromul de intestin iritabil, care are legătură cu felul în care percepem noi distensia abdominală și felul în care anumite evenimente din timpul zilei ne influențează psiho-emoțional. Putem să avem această balonare însoțită de diaree sau de constipație, și dacă lucrul ăsta se întâmplă și cu dureri abdominale și durează mai mult de trei luni la rând pe câte o perioadă de mai mult de trei zile, atunci ne putem gândi că avem acest sindrom de intestin iritabil.”
Cauză frecventă a modificărilor de stare
„De cele mai multe ori, balonarea de cauză digestivă apare ca o consecință a disbiozei. Adică se vorbește destul de mult în utimă vreme despre microbiom, care reprezintă minoritățile conlocuitoare cu noi, microbii „buni” de care are nevoie oranismul nostru ca să funcționeze în mediul înconjurător, și nu într-o bulă de sticlă.
În situația în care, între bacteriile bune și bacteriile rele pe care noi le putem avea la un moment dat în intestin există un dezechilibru, și anume că cele rele au crescut, iar cele bune au scăzut, apare această disbioză. Apare acest conflict între populațiile de floră și de acolo avem balonare, dureri, modificări de tranzit, modificări de stare - pentru că buna funcționare a sistemului nostru nervos este în strânsă relaționare cu această microbiotă. Pentru că tot la nivel intestinal se sintetizează și precursorii de neurotransmițători, care ne spun nouă când să ne trezim, când să ne culcăm, ne ajută să ne concentrăm, să avem o stare de bine și în momentul în care flora este perturbată, această sinteză de precursori nu se mai face așa cum trebuie și încep să fie și tulburările de dispoziție, de concentrare și de stare. Adică poți să ai insomnie și insomnia să fie dată de disbioza intestinală”, mai explică medicul.
Mai multe detalii despre acest subiect puteți găsi în materialul video atașat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.