Aveți grijă de sănătatea voastră! Dr Mihaela Bilic: indiferent cât de frumoasă ar fi realitatea, putem să o “stricăm” cu ajutorul minții!

Adisa Codruț |
Data publicării:
Bucurie
Bucurie

Medicul Mihaela Bilic recomandă să vedem în orice experiență partea pozitivă, partea frumoasă și să avem grijă de sănătatea psihică.

În cea mai recentă postare pe rețelele sociale, medicul Mihaela Bilic scrie despre rațiune și cum mintea poate ”strica”, în funcție de starea de spirit pe care o avem într-un anume moment, realitatea chiar dacă e frumoasă.

”Nu ne putem abține să nu dăm o interpretare personală realității. Și această interpretare are la bază o multitudine de elemente: experiențe din trecut, valori și idealuri induse de părinți, prejudecăți și mituri care ne-au “parazitat”, nesiguranțe și frici cu care am crescut, sfaturi și idei venite de la cei din jur, aspirații și vise pe care nu avem curajul să le mărturisim, dezamăgiri și tristeți pe care le-am trăit. O strategie complexă și complicată prin care încercăm să demonstrăm cine suntem, să aflăm cine putem fi și să primim de la cei din jur aprobare, validare, recunoaștere, admirație...într-un cuvânt valoare.

Ce vreau să spun prin această dizertație filozofică? Că indiferent cât de frumoasă ar fi realitatea, putem să o “stricăm” cu ajutorul minții! Că rațiunea poate influența și perverti orice realitate în funcție de starea noastră de spirit. Că este foarte important în ce dispoziție te afli - în funcție de asta vei vedea totul în roz...sau în negru.

Așa că nu vă lăsați mintea de capul ei, riscați ca filmul vieții să fie unul trist și fără culoare. Propuneți-vă în modul cel mai serios să vedeți în orice experiență/obiect partea pozitivă, partea frumoasă- ea există cu siguranță, chiar dacă nu este vizibilă la prima vedere. Antrenați-vă mintea să înregistreze lucrurile bune, învățați-o să fie constructivă, optimistă, senină. Sunt două feluri în care îți poți trăi viața: unul, în care să nu crezi în miracole, iar altul în care să crezi că TOTUL este un miracol. Nu o spun eu, a spus-o Einstein - viața e o bucurie, alegeți să o trăiți ca pe un miracol!

P. S. Atenție și la mâncare și ea trebuie încărcată cu energie pozitivă. Nu o acuzați că vă îmbolnăvește și vă îngrașă, pentru că s-ar putea chiar asta să facă...dacă gândiți așa”, subliniază medicul Mihaela Bilic pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel