Avertismentul medicilor: intrăm într-o faza necontrolabilă a pandemiei

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Pandemie Covid-19
Pandemie Covid-19

Medicii avertizează că restricțiile impuse din cauza numărului mare de infecții COVID-19 vor începe să producă efecte abia peste două săptămâni. Până atunci, însă, există riscul ca epidemia să intre într-o fază incontrolabilă, în care sistemul medical să fie depășit. 

 

 

Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara spune că externează pacienții cât de repede pot fi externați, pentru a face loc altora care nu pot fi tratați acasă. 
„Nu mai avem loc pe ATI, încercăm să direcționăm acești pacienți la terapia intensivă a spitalelor suport, unde mai sunt 1-2 locuri, nu mai multe. Zilnic încercăm să externăm pacienții care pot cât decât să fie externați și să meargă în izolare la domiciliu, ca imediat să ocupăm acel pat cu un pacient mai grav.
Sigur va mai crește numărul de cazuri. Dacă azi se iau măsuri foarte eficiente, rezultatul va fi peste două săptămâni. Eu cred că intrăm într-o faza necontrolabilă a pandemiei.
Suntem undeva la capătul luptei noastre eficiente și dacă nu se iau aceste măsuri, vom deveni complet ineficienți și vom pierde bătălia cu virusul”, a spus el, citat de Digi 24.

Emilian Imbri, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, a explicat cum se mută pacienții din ATI, în funcție de evoluția bolii: „În terapie, când se eliberează un loc într-un caz fericit sau printr-o evoluție nefericită, trec câteva ore până se face dezinfecția cum scrie la carte... Oamenii cei care așteaptă pentru terapie nu sunt la poartă sau în camera de gardă, ei așteaptă să fie direcționați ca avioanele pe cer. Pleacă cineva din Giurgiu pentru că s-a ivit un loc în ATI la Babeș sau pleacă din Babeș un pacient care s-a agravat, pentru că nu are loc în propria terapie, și pleacă cu elicopterul și se duce la Bârlad”, a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel