AVERTISMENT Vaccin COVID Pfizer: Persoanele cu alergii semnificative NU trebuie să și-l facă!

Dana Lascu |
Data publicării:
Mii de persoane au făcut vaccinul Pfizer / BioNTech, care este în faza 3 de studiu clinic. Foto: BioNTech
Mii de persoane au făcut vaccinul Pfizer / BioNTech, care este în faza 3 de studiu clinic. Foto: BioNTech

Oamenii care au „alergii semnificative” au fost avertizați să nu facă vaccinul Pfizer COVID-19 după ce doi angajați din NHS, sistemul medical britanic, au avut reacții alergice puternice după injectare. 

Cei doi angajați din domeniul sănătății au dezvoltat simptome la scurt timp după ce au făcut injecția, în prima zi a programului de vaccinare în masă din Marea Britanie, au spus oficialii NHS. 

Ambii au un istoric semnificativ de reacții alergice - în măsura în care trebuie să poarte cu ei un stilou de adrenalină, precizează The Sun, The Guardian, Evening Standard și BBC

Oficialii au confirmat că membrii personalului - care ieri s-au numărat printre miile de persoane vaccinare - se recuperează și au dat a sigurări că toate centrele de vaccinare au fost avertizate. 

Agenția de reglementare a medicamentelor și a produselor medicale (MHRA) a dat sfaturi de precauție pentru oricine are antecedente de reacții alergice „semnificative” la medicamente, alimente sau vaccinuri și a explicat că aceste persoane nu ar trebui să facă vaccinul.

„Semnificativ” înseamnă că o persoană a suferit anafilaxie - o reacție care poate pune viața în pericol, care poate provoca dificultăți de respirație, confuzie, vărsături sau colaps – sau care trebuie să poarte un EpiPen la ea.

Oricine este programat să facă vaccinul de acum înainte va fi întrebat despre istoricul reacțiilor alergice.

Recomandările MHRA prevăd că: „Orice persoană cu antecedente de reacții alergice semnificative la vaccin, medicament sau alimente (cum ar fi antecedentele de reacție anafilactoidă sau cei cărora li s-a recomandat să poarte un autoinjector cu adrenalină) nu ar trebui să facă vaccinul Pfizer / BioNtech.

Facilități de resuscitare ar trebui să fie disponibile în orice moment pentru toate vaccinările. Vaccinarea trebuie efectuată numai în locațiile unde sunt disponibile măsuri de resuscitare”.

Profesorul Stephen Powis, director medical național pentru NHS din Anglia, a declarat că: „Așa cum este obișnuit cu noile vaccinuri, MHRA a recomandat, ca precauție, ca persoanele cu antecedente semnificative de reacții alergice să nu facă această vaccinare, după două persoane cu antecedente de reacții alergice semnificative au răspuns negativ ieri”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel