Ugur Sahin şi Özlem Türeci sunt soţii imuno-oncologi, co-fondatori ai BioNTech, compania care a dezvoltat vaccinul anti-COVID-19 pentru Pfizer. Aceștia studiază potenţialul ARN-ului de a pune în mişcare sistemul imunitar şi în lupta împotriva cancerului şi a altor boli grave, precum malarie şi HIV.
Progresele ştiinţifice importante ale celor doi imuno-oncologi sunt acum relatate într-o carte intitulată „Vaccinul care a schimbat lumea”, scrisă împreună cu jurnalistul Joe Miller, citează Antena 3
Turcii crează speranţe lumii cu un anunţ uriaş: „Avem 15 vaccinuri anticancerigene supuse testării clinice, cel mai avansat fiind cel împotriva melanomului”.
În următorii 5 ani, cei doi soţi plănuiesc „să aducă pe piaţă unele dintre ele şi, de asemenea, să aducă alte vaccinuri noi într-un stadiu avansat de dezvoltare clinică”.
Sahin şi Türeci şi-au început cercetările importante în anii 1990, cu studii menite să întărească sistemul imunitar împotriva cancerului prin ARN mesager. Prin urmare, acelaşi principiu folosit pentru a dezvolta vaccinul anticoronavirus.
„ARN mesager - a explicat Ugur Sahin - este cea mai veche formă de programare construită de natură, deoarece transmite celulelor instrucţiunile de producere a proteinelor. Am înţeles imediat potenţialul enorm care exista în furnizarea de informaţii direct celulelor imune, codificându-le în ARN mesager. Şi apoi lasă sistemul imunitar să facă ceea ce face cel mai bine: să ne protejeze corpul de ameninţări”.
Pentru soţia sa, Özlem Türeci, pandemia a fost doar botezul focului pentru utilizarea tehnologiei ARM mesager. „Următorii cinci până la zece ani - a spus omul de ştiinţă - ar putea duce la o schimbare de paradigmă în multe dintre vaccinurile existente”.
Există, de asemenea, multe alte boli pe care soţii intenţionează să le abordeze pe termen scurt prin metoda lor clinică. Este vorba despre malarie şi tuberculoză, dar şi HIV.
„ARN mesager ne permite să reprogramăm sistemul imunitar nu doar pentru a-l stimula, ci şi pentru a-l calma - explică ei - iar acest lucru va fi preţios pentru tratamentul bolilor autoimune în care daunele sunt făcute de un sistem imunitar hiper-reactiv - şi în medicina regenerativă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.