Autotransplantul de celule stem, RESET al imunității. Ce BOLI tratează. Dr. Alina Tănase: Boala stă pe loc, nu mai avansează

DCMedical Team |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Autotransplantul de celule stem - Foto: Freepick @pressfoto
Autotransplantul de celule stem - Foto: Freepick @pressfoto

Autotransplantul medular, terapia cu celule CAR-T reprezintă un nou tip de tratament pentru bolile de cancer.

 

Autotransplantul medular este o inovație în medicină. Dr. Alina Tănase, a explicat, în exclusivitate la ACADEMIA DE SĂNĂTATE de la DC MEDICAL care este principiul pe care se bazează această terapie.

Autotransplantul de celule stem hematopoietice are cu totul alt principiul de tratament decât Allo transplantul de celule stem hematopoietice. Atunci când folosim celulele proprii ale pacientului principiul este cel al chimioterapiei în doze mari, urmat de acest rescue de celule stem fără de care pacientul nu ar putea să își refacă hematopoieza într-un ritm rezonabil. Noi folosim aceste celule stem recoltate înainte de transplant, cu cel puțin o lună, și le folosim pentru a suplini hematopoieza distrusă de chimioterapia în doză mare”, a explicat dr. Alina Tănase, în exclusivitate la ACADEMIA DE SĂNĂTATE de la DC MEDICAL.

Vezi și: Bronzul artificial, total dăunător. Simionescu: Expunerea la surse artificiale de ultraviolete este total contraindicată

Bolile pentru care este indicat autotransplantul

Autotransplantul medular cu celule CAR-T este o șansă în tratamentul formelor grave de cancer de sânge, care nu răspund la chimioterapie, radioterapie.

”Autotransplantul are indicații în bolile în care chimioterapia în doză mare este eficientă și aceste boli hematologice care unele nu mai răspund la chimioterapia obișnuită, altele recad după chimioterapia obișnuită sau pur și simplu alte boli hematologice care au în planul de tratament în primă linie autotransplantul. Fiecare din aceste boli beneficiază de această chimioterapie în doză mare. Organismul primește o doză de citostatice, uneori asociată cu iradiere corporală totală, dar a scăzut în indicații în ultimii ani. E o combinație de citostatice pe care pacientul nu le-a mai primit, calculată la suprafața corporal încât să nu ne mai intereseze toxicitatea”, a mai precizat prof. dr. Alina Tănase, medic primar hematolog și președintele Societății Române de Transplant Medular.

Vezi și: Rabia, boala care provoacă decesul. Dorobăț: Persoana mușcată capătă comportamentul animalului

Cum acționează

Medicul a explicat modul în care funcționează această nouă terapie.

”Introducem în cantitatea pacientului o doză foarte mare de citostatice, aceasta nu alege celulele sănătoase de celulele bolnave, le distruge și după ce terminăm această doză mare de chimioterapie venim cu celulele proprii ale pacientului care reușesc sa refacă hematopoieza în 10-14 zile. Fără acest rescue de celule stem, hematopoieza pacientului nu s-ar reface în 60 de zile și pacientul ar fi într-un risc extrem de mare de infecție având o perioadă de aplazie lungă. Vorbim de un suport al organismului de a trece peste această chimioterapie în doză mare”, a mai precizat medicul.

Vezi și: Cancer de sân la BĂRBAȚI. Două CAUZE principale: E mult mai agresiv ca la femei și greu de controlat

În ce afecțiuni este indicată

Autotransplantul medular este indicat în cazul mai multor tipuri de cancer.

”S-a constatat că în cazul mielomului multiplu această chimioterapie în doză mare  ajută la obținerea unei remisii complete de lungă durată. Pentru autotransplant principalele indicații sunt limfomele maligne, de obicei recăzute sau la care nu s-a obținut o remisiune completă și această chimioterapie în doză mare este necesară pentru a distruge toate masele tumorale și pentru a ține o remisiune completă pentru pacient sau vorbim de mielomul multiplu pentru care folosim celulele proprii ale pacientului și consolidăm remisiunea completă. În cazul transplantelor alogeneice vorbim de celule de la donator care folosesc și ele principiul chimioterapiei în doză mare, dar folosesc și principiul imunologic al celulelor sănătoase care distrug celulele bolnave pe care le consideră no-safe”, a mai precizat prof. dr. Alina Tănase.

Autotransplantul medular nu are efectele scontate în cazul cancerului la sân. 

”În anii 2000 s-a vorbit de autotransplantul medular în cancerul de sân. S-a considerat că această chimioterapie în doză mare are un efect foarte bun pentru masa tumorală din cancerul de sân și după câțiva ani, studiile au arătat că nu au fost un beneficiu semnificativ la pacientele care au primit această chimioterapie în doză mare”, a mai precizat dr. Alina Tănase. 

Cel mai important depistarea la timp a diferitelor tipuri de tumori în faze incipiente. În aceste cazuri, chimioterapia în doză mare, urmată de transplantul de celule stem are efect.

”În toate tumorile solide la copil este o indicație clară de chimioterapie în doză mare urmată de transplant de celule stem hematopoietice, tocmai pentru că aceste tumori solide au nevoie de o doză mai mare de chimioterapie pentru a distruge celulele tumorale și pentru a depăși rezistența tumorii. Indicațiile s-au diversificat de-la lungul timpului. În ultima decadă se vorbește despre din ce în ce mai mult despre autotransplant în bolile autoimune, în bolile neurologice, fiindcă pe măsură ce a crescut această experiență au apărut și aceste indicații standard. În bolile maligne vorbim de un reset al imunității.

Distrugem prin chimioterapie hematopoieza și ea se reface cu celulele proprii, cu niște limfocite proaspete, vorbim de un reset al imunității. Și în boala Crohn a început să crească foarte mult studiile, de scleroza multiplă. Boala stă pe loc, boala nu mai avansează datorită acestui reset al imunității pacienții. Limfoamele maligne și mielomul multiplu reprezintă cam 90% din indicațiile autotransplantului, dar în aceste 10 procente au început să apară diverse alte boli și unele să fie înlocuite de alte terapii”, a explicat prof. dr. Alina Tănase. 

Vezi și: Evusheld, protecție de minim 6 luni împotriva COVID-19: Este disponibil în multe țări din lume

Boala Hodgkin are indicație în momentul în care reapare

 

Și diferitele tipuri de cancer limfatic pot fi tratate cu ajutorul acestei tehnici.

”Am putut clasifica limfoamele maligne mult mai fidel. În ultimii 20 de ani avem factori de încadrare în diferite grupe de risc pe limfoame. Sunt foarte multe categorii de limfoame în funcție de celula care proliferă și atunci știm de la diagnosticul acestei boli dacă ea trebuie să fie consolidată. Limfomul de manta este o altă categorie de limfom Non-Hodgkin care are indicație clară de consolidare a primei remisiuni complete sau a primei remisiuni parțiale. După terminarea celor șase cicluri de chimioterapie standard, pacienții ar trebui să vină la consolidare cu o doză mare de chimioterapie. 

Boala Hodgkin are indicație în momentul în care reapare. Boala Hodgkin recăzută, indiferent că apare la 3 luni sau că recade la 10 ani de la prima terapie are indicație standard de chimioterapie în doză mare, fiindcă este clar dovedit că reluarea terapiei clasice nu duce la o remisiune pe termen lung”, mai subliniază medicul. 

Depistat în faze incipiente

Depistat în faze incipiente, cancerul poate fi tratat cu chimioterapia în doză mare. În acest fel există șansa ca boala să intre în remisie. 

”Pentru a avea cele mai bune rezultate cu autotransplantul trebuie să intrăm în această procedură cu o masă tumorală cât mai mică. Dacă avem o masă tumorală mică, chimioterapia în doză mare reușește să distrugă aproape toate celulele. Dacă intrăm în autotransplant cu o masă tumorală mare, atunci chimioterapia nu reușește să distrugă toată masa tumorală și tumora reapare. Atunci, unul dintre criteriile foarte importante pe care le reevaluăm la intrarea în această procedură este volumul masei tumorale.

Cu cât avem un limfom cu o remisiune completă mai curată, cu atât știm șansa să consolidăm cu autogrefă și pacientul să rămână în remisiune pe termen lung este mai mare. Mielomul multiplu – cu cât intrăm în procedura de transplant cu o masă tumorală cât mai mică, atunci boala rămâne în remisiune completă pe timp îndelungat”, a mai explicat prof. dr. Alina Tănase. 

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel