Cătălina Pîntea, Vicepreședinte ADRFR, a subliniat importanța prevenirii în sănătate și a rolului farmaciilor în acest proces, într-o intervenție făcută la conferința "Prevenția, mai aproape de comunități: rolul farmaciilor în optimizarea accesului la vaccinare", organizată de DC News Media Group.
"Mă gândeam în timp ce îmi făceam un CT, că au trecut 11 ani de la momentul la care am fost diagnosticată și tratată de o boală care face ravagii în lume, respectiv de cancer. În toată această perioadă de timp mi-am făcut analizele cu rigurozitate și am urmat întocmai toate recomandările pe care mi le-au făcut medicii", a explicat Cătălina Pîntea, Vicepreședinte ADRFR, în cadrul conferinței cu titlul ”Prevenția, mai aproape de comunități: rolul farmaciilor în optimizarea accesului la vaccinare, organizate de DC News Media Group.
Rolul farmaciilor în prevenție
În ultima perioadă, în România, s-au făcut progrese în privința prevenției. Pîntea a menționat că, începând cu acum trei ani, farmaciile din România au fost implicate activ în acest proces, cu scopul de a contribui la prevenirea bolilor prin servicii de sănătate accesibile și de încredere.
"Am conștientizat că prevenția este esențială și extrem de importantă. Am început acum 3 ani, în România, să discutăm despre prevenție și ne-am gândit că în cadrul farmaciilor putem să jucăm un rol foarte important și am elaborat "Nomenclatorul serviciilor farmaceutice din România", un pas esențial și important. Ne-am dus mai departe cu partea de vaccinare antigripală.
În România, în sezonul gripal 2023-2024 s-au vaccinat 1,1 milioane de persoane, iar dintre aceștia aproape 4000 s-au vaccinat în farmacii. Numărul cel mai mare este la nivelul municipiului București și al orașelor reședință de județ", a explicat Cătălina Pîntea, Vicepreședinte ADRFR, în cadrul conferinței cu titlul ”Prevenția, mai aproape de comunități: rolul farmaciilor în optimizarea accesului la vaccinare, organizate de DC News Media Group.
Vaccinare - FOTO: Freepik
Vaccinarea în farmacii la nivel global
Pe plan global, 57 de țări administrează vaccinuri în farmacii, inclusiv pentru COVID-19 și HPV, printre altele.
"Vedem că sunt 57 de țări la nivel mondial unde se administrează vaccinul în farmacii. Se administrează vaccinuri împotriva COVID, HPV, pentru extraordinar de multe boli care au un impact devastator asupra sănătății populației", a mai subliniat Cătălina Pîntea, Vicepreședinte ADRFR, în cadrul conferinței cu titlul ”Prevenția, mai aproape de comunități: rolul farmaciilor în optimizarea accesului la vaccinare, organizate de DC News Media Group.
Provocările educației și conștientizării asupra vaccinării
Vicepreședintele ADRFR a adus în discuție și problema educației și conștientizării populației în privința vaccinării, menționând că există încă o reticență semnificativă.
"Mi-aș dori să mergem mai departe cu vaccinarea antigripală. Mi-aș dori să putem să vaccinăm și anti-HPV în farmacii. Este pasul următor. Mi-aș dori să elaborăm ghiduri și pentru alte servicii farmaceutice, pe care farmaciștii le pot face, ca să vedem mai departe dus acest proiect. Senzația mea este că putem face mai multe.
În acești doi ani de zile nu am mișcat prea multe în sensul acesta. Proiectul este tot pilot.
Avem o reală problemă în ceea ce privește educația și conștientizarea populației asupra vaccinării, în farmacii, la medic. Sunt foarte puțini oameni care se vaccinează. Aș dori să întărim rolul farmacistului în Legea Sănătății și mi-aș dori ca aceste servicii farmaceutice să fie decontate", a explicat Cătălina Pîntea, Vicepreședinte ADRFR, în cadrul conferinței cu titlul ”Prevenția, mai aproape de comunități: rolul farmaciilor în optimizarea accesului la vaccinare, organizate de DC News Media Group.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.