Atac de panică sau anxietate: cum să le recunoști

DCMedical Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Multe persoane suferă de anxietate sau atacuri de panică, la un moment dat în viață. Simptomele sunt complexe și amăgitoare, cei mai mulți cred că au afecțiuni cardiace și se prezintă la cardiolog. 

Iată cum explică medcul Vasi Rădulescu pe pagina sa web, care sunt simptomele celor două afecțiuni:

Anxietatea reprezintă un termen non-medical care se referă la un sentiment de frică sau îngrijorare inexplicabilă, fără un substrat precis și a fost legată de stres. Aceasta implică adesea simptome fizice, cum ar fi tensiunea musculară, stări de greață, amețeală, mâncărime a pielii și altele. Este diferită de un atac de panică, ce se poate întâmpla fără un declanșator specific, iar simptomele sunt mult mai severe decât simptomele anxietății.

Anxietatea

poate avea un factor declanșator specific, cum ar fi un examen, probleme la locul de muncă, o problemă de sănătate sau o problemă de relație

nu are niște criterii clare de diagnostic

este mai puțin severă decât un atac de panică de obicei se dezvoltă treptat, pe o perioadă de câteva zile

implică simptome fizice, cum ar fi palpitațiile, un „nod în stomac”, dureri în piept, oboseală musculară și generalizată.

Un atac de panică

nu are un factor declanșator specific, poate apărea în orice moment, absolut inexplicabil, fără avertisment și nu există nicio modalitate de a-l preveni

poate fi un simptom al tulburării de panică

este o afecțiune diagnosticabilă prin criterii concrete

are simptome severe 

se poate întâmpla indiferent dacă o persoană se simte calmă sau anxioasă și chiar în timpul somnului

implică simptome fizice și sentimente de teroare și frică atât de intense încât persoana se teme de o pierdere totală a controlului sau de moartea iminentă

apare adesea brusc și neașteptat și durează între câteva minute și o oră, deși impactul negativ poate continua și ulterior

Atât atacul de panică, precum și anxietatea pot implica frică, puls accelerat, palpitații, senzație de amețeală, dureri în piept, dificultăți de respirație și gânduri iraționale. Cu toate acestea, într-un atac de panică, acestea sunt mult mai severe. Persoana poate crede cu adevărat că va muri. O persoană este mai probabil să necesite asistență medicală dacă are un atac de panică față de un atac de anxietate.

Între cele două există o conexiune strânsă și, cumva, un cerc vicios: Incertitudinea cu privire la dacă sau când va avea loc un atac de panică poate duce la anxietate între atacuri. Pentru o persoană cu tulburare de panică, anxietatea poate declanșa un atac de panică. Teama de a avea un atac de panică poate afecta comportamentul și capacitatea persoanei de a funcționa în viața de zi cu zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel