Astenia de primăvară. Cum poți să reduci stresul schimbării de anotimp

DCMedical Team |
Data publicării:
philip morris - FOTO: Freepik
philip morris - FOTO: Freepik

Primăvara este anotimpul pe care-l așteptăm cu mult entuziasm. Dar, ca orice schimbare, chiar și cea de anotimp poate să producă stres și anxietate, reacții ce pot afecta chiar și sănătatea fizică.

Dacă ai observat că te simți mai abătut(ă) din cauza trecerii de la iarnă la primăvară, este din cauza faptului că sistemul nostru imunitar răspunde la schimbare pe măsură ce se adaptează la noile condiții. Practic, corpul și mintea reacționează și se activează ca să se asigure că ești în siguranță. Poți prelua controlul și te poți bucura de noul sezon prin măsuri de reducere a stresului.

Activitatea fizică. Dezmorțește-te. Exercițiile fizice sunt un esențiale pentru menținerea sănătății și a unei stări generale de bine. Studiile arată că includerea mișcării în rutina ta zilnică, chiar și doar 15 minute pe zi, aduce beneficii nu doar sănătății noastre fizice, ci și sănătății noastre mentale. Tranziția de la iarnă la primăvară ne oferă o oportunitate fantastică de a ieși în natură și de a ne bucura de aer curat, de soare și de cer albastru.

Alimentația sănătoasă. Iarna e o provocare pentru alimentație: ne încurajează să mâncăm de plăcere și să ne conservăm energia. Trecerea de la iarnă la primăvară este oportunitatea perfectă pentru a adopta obiceiuri alimentare sănătoase pentru o viață plină de energie. Nu-ți seta obiective nerealiste, începe cu o schimbare pe care o poți face fără efort. Elimină din dieta ta un aliment sau o băutură nesănătoasă și înlocuiește-le cu ceva benefic.

Curățenia de primăvară. Primăvara este un moment de reînnoire și schimbare, când mulți dintre noi simt nevoia de a adopta obiceiuri noi, de a o lua de la capăt. De asemenea, este o perioadă ideală pentru a ne reorganiza spațiul de locuit, printr-o curățenie generală. Elimină dezordinea și lucrurile de care nu mai ai nevoie și te vei simți eliberat și mai energic.

În plus, primăvara ne poate inspira să renunțăm la anumite obiceiuri nocive, precum fumatul, consumul excesiv de alcool sau cafea. Fumatul poate cauza probleme respiratorii și cardiovasculare, iar renunțarea la acest obicei poate îmbunătăți semnificativ funcția pulmonară și poate reduce riscul de boli grave. Dacă nu fumezi, nu te apuca. Dacă fumezi, renunță. Dacă nu renunți, fă o schimbare. Dacă dorești să-ți fie bine atât ție, cât și celor din jurul tău, informează-te despre alternativele fără fum.

- Consumul excesiv de alcool poate afecta ficatul și sistemul nervos, iar reducerea sau eliminarea acestuia poate contribui la o stare generală de bine și la o mai bună funcționare a organismului. În loc de băuturi tari poți opta pentru bere cu conținut scăzut de alcool sau, dacă bei des, e bine să reduci frecvența și cantitatea.

- Cafeaua în exces poate provoca anxietate și insomnie, iar limitarea consumului poate ajuta la un somn mai odihnitor și la reducerea stresului. Poți încerca să limitezi cantitatea sau să înlocuiești cafea cu ceaiuri revigorante (verde, ghimbir, mentă), cu smoothie-uri sau pur și simplu cu apă cu lămâie, toate aceste alternative hidratează și energizează.

Schimbarea sezonului nu trebuie să creeze stres nedorit. Folosește această perioadă a anului pentru a dezvolta noi obiceiuri și pentru a te implica activ în eforturi care-ți sporesc starea de bine și reduc stresul.

Nu uita: niciodată nu este prea târziu pentru o schimbare. Avem oricând șansa să facem alegeri mai bune pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

Tu ai în plan să renunți la vreun obicei nociv în această primăvară?

Material realizat cu susținerea Philip Morris România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2025 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
pixel