Asociația Mame pentru Mame: “Așteptăm ca promisiunea autorităților de extindere și optimizare a programului de vaccinare împotriva infecțiilor cu HPV să fie onorată”

DCMedical Team |
Data publicării:
Ana Măiță, președintele Asociației Mame pentru Mame
Ana Măiță, președintele Asociației Mame pentru Mame

Asociația face un apel pentru alocarea fondurilor necesare extinderii programului cu ocazia apropiatei rectificări bugetare.

Ana Măiță, președintele Asocițaiei Mame pentru Mame, a vorbit în cadrul dezbaterii „HEALTH ROMÂNIA 2021: Provocări pentru sistemul sanitar românesc” organizată de trustul de presă DC Media Group, despre importanța vaccinului HPV în România. Ana Măiță a solicitat autorităților accelerarea punerii în practică a promisiunilor de extindere și optimizare a programului de vaccinare anti-HPV și alocarea fondurilor bugetare necesare odată cu rectificarea bugetară așteptată în luna august. Totodată, ea a atras atenția că este nevoie de consens din partea clasei politice, astfel încât alocarea resurselor bugetare corespunzătoare extinderii programului să fie susținută în momentul aprobării bugetului rectificat.

România are nevoie să-și intensifice semnificativ eforturile în direcția prevenirii infecțiilor cu virusul HPV, în contextul în care avem cea mai mare incidență din Uniunea Europeană la cancerul de col uterin și cea mai mare mortalitate determinată de această afecțiune cauzată, în proporție 99%, de infecția cu virusul HPV. În România, infecțiile cu virusul HPV sunt responsabile anual pentru 3,380 de noi cazuri de cancer de col uterin si 500 de noi cazuri de alte tipuri de cancer (ale organelor genitale masculine sau feminine respectiv penis, vagin sau vulvă, cancere anale dar și ale regiunii orofaringeale), cauzând peste 1.800 de decese.

“Avem nevoie de o reformă a programului de vaccinare anti-HPV acum. Nu mai putem pierde șansa de a ne proteja copiii împotriva unui cancer mutilant și chiar mortal, dar pe care îl putem preveni prin vaccinare la timpul potrivit! Iar timpul potrivit este acum, nu mai târziu. Nu mai putem aștepta după jocuri politice, nu vrem să mai fim nevoiți să așteptăm după proceduri birocratice greoaie. Nu cerem decât ceea ce Comisia Europeană a indicat prin Planul European pentru Combatarea Cancerului că este un drept al copiilor noștri: să fie protejați împotriva acestei infecții cauzatoare de cancer. Asociația noastră a venit în întâmpinarea Ministerului cu propuneri concrete, realiste și rapid realizabile încă din primăvară, iar Ministerul a răspuns pozitiv, cu promisiunea că vom putea să ne vaccinăm adolescenții împotriva HPV în număr mai mare, mai rapid și mai usor. Asociația Mame pentru Mame și zecile de mii de părinți pe care îi reprezintă așteaptă ca această promisiune să fie onorată în aceasta vară, de la modificarea normelor tehnice de funcționare a programului și până la alocarea banilor necesari pentru dozele care ne vor proteja copiii.”

Propunerea de optimizare a programului făcută de asociația Mame pentru Mame se referă la crearea unei platforme digitale, în care solicitările/programările pentru vaccinare să poată fi făcute atât de părinți, cât și de medicii de familie. Acest lucru ar ușura efortul de solicitare și rezervare a vaccinului pentru copii, care, în prezent este destul de anevoios, împovărând medicul de familie. În plus, platforma online automatizată ar oferi mai multă predictibilitate autorităților în privința cererii de vaccinare. Asociația Mame pentru Mame a propus, de asemenea, extinderea programului prin includerea fetelor cu vârsta peste 15 ani, precum și a băieților. În prezent, vaccinarea împotriva infecțiilor cauzate de Papilomavirusul uman (HPV) este oferită gratuit, la cerere, fetelor cu vârsta cuprinsă între 11-14 ani, în cadrul Programului Național de Vaccinare.

Susținere din partea Societății de Obstetrică și Ginecologie din România

Extinderea programului de vaccinare anti-HPV este susținută și de Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România care a organizat cu o săptămână în urmă a VI-a Conferință Națională a Societății Române de HPV:

„Noi, ca medici ginecologi, suntem specialiștii care avem trista misiune să dăm una dintre cele mai grele vești unei femei: diagnosticul de cancer de col uterin. Iar vestea asta este cu atât mai grea când știm că tipul de cancer care va pune pacienta la grea încercare și chiar în pericol de moarte este un cancer care ar fi putut fi prevenit prin vaccinare. Evident, noi ne luptăm cu toate armele medicale alături de pacientă pentru a-i salva funcția reproductivă, mai ales daca e o pacientă tânară - iar numeroase dintre pacientele cu cancer de col uterin cauzat de infecția cu HPV sunt femei în floarea vârstei – iar de multe ori ne luptăm chiar pentru a-i salva viața. Am prefera să nu fim nevoiți să ajungem aici din moment ce există, de ani buni, un vaccin sigur și eficient care previne riscul apariției acestui cancer. Asa că reiterăm, alături de asociațiile pentru sănătatea femeilor și copiilor, că principala misiune a medicului, a Ministerului care ne păstoreste este să prevină boala de câte ori poate să o facă. Vă reamintesc: cancerul de col uterin este principala cauză de mortalitate la femeile cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani. Mortalitatea prin cancerul de col uterin în țara noastră este de 20 de ori mai mare decât cea a Islandei și de 4 ori mai mare decât media la nivelul Uniunii Europene. Dincolo de aceste cifre, însă, vorbim despre o boală mutilantă și multă suferință. O boală care poate fi totuși prevenită, prin vaccinare și screening periodic. Susținem din acest motiv extinderea programului de vaccinare impotriva HPV astfel încât toți adolescenții sa aibă acces facil și neîntrerupt la acest vaccin”, a declarat Prof. Dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie.

Despre infecția cu HPV:

Infecția cu HPV – Human Papilloma Virus - este cea mai frecventă și mai răspândită infecție virală cu transmitere sexuală. Se estimează că aproximativ 80% dintre bărbaţi și femei se vor infecta cu HPV într-o anumită etapă a vieţii lor.

Infecția cu virusul HPV este asociată cu apariția negilor genitali și mai multor tipuri de cancer: de col uterin, anal, vaginal, vulvar, penian și cancere ale regiunii orofaringeale

Din cele peste 100 de tulpini de HPV cunoscute, 14 cauzează cancer fiind considerate “de risc înalt”. Deși majoritatea infecțiilor cu HPV se vindecă de la sine, infecțiile persistente cu acest virus pot determina leziuni precanceroase care, netratate la timp, pot evolua în cancer.

Se consideră că aproape toate cazurile de cancer de col uterin la nivel global sunt atribuibile infecției cu virusul HPV. Pe lângă povara semnificativă pe care o reprezintă HPV în rândul femeilor, bărbații sunt, de asemenea, expuși riscului de a dezvolta infecții și multiple tipuri de cancer cauzate de HPV, pe tot parcursul vieții.

Vaccinarea anti-HPV este recomandată atât la fete, cât și la băieți, în perioada de preadolescență, înainte de începerea vieții sexuale și de expunerea la virusul HPV.

În România, virusul HPV este responsabil anual de 3380 de noi cazuri de cancer de col uterin si 500 de cazuri de alte tipuri de cancer, cauzând peste 1800 de decese.

Detalii puteți afla din materialul video atașat

 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel