Cum au luat mii de mame din România sume uriașe după o anomalie din lege. David: Luau 36.000 de lei pe lună. Plăteau o asigurare opțională de 300 de lei și primeau de 12 ori mai mult

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
asigurarile de sanatate optionale - FOTO: Freepik@antibydni
asigurarile de sanatate optionale - FOTO: Freepik@antibydni

Asigurările de sănătate opționale, ”mină” de aur sau model de cum să păgubești statul. Asigurările de sănătate opționale s-au dovedit a fi o comoară pentru mii de femei din țară. Acestea au beneficiat de sume importante în baza unei anomalii legislative.

Asigurările de sănătate opționale s-au dovedit a fi o mină de aur pentru mii de mame din România. O lacună legislativă a permis femeilor care încheie o asigurare opțională de maternitate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și cotizează lunar cu 360 de lei să primească aproximativ 25.000 de euro în total.

Potrivit legislației în vigoare, respectiv OUG 158/2005 și Legea 399/2006, până acum, dacă o femeie fără venituri sau cu venituri extrasalariale încheia cu CAS un contract de asigurare pentru sarcină și lăuzie, pentru care achita timp de șase luni puțin peste 500 de euro în total, avea posibilitatea ca după naștere să primească o sumă de 50 de ori mai mare.

Practic pentru cotizația de 360 de lei/lună timp de o jumătate de an, se alegea cu câte 30.600 de lei, timp de patru luni. Persoanele fără venituri sau doar cu venituri extrasalariale își fac asigurare opțională CNAS doar pentru perioada necesară îndeplinirii stagiului de asigurare, respectiv șase luni.

Vezi și: Ecografia Doppler: ce trebuie să știi și de boli descoperă. Bolile pe care le poți face în funcție de cifra colesterolului. Toader: Sunt din ce în ce mai frecvente, de o gravitate extraordinară

Adrian Nicolae David, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara a explicat, în exclusivitate pentru DC MEDICAL, cum funcționa sistemul. 

”Avem și noi astfel de situații. Eu am semnalat anomalia. Plăteau o asigurare opțională de 300 de lei pe lună și primeau de 12 ori mai mulți bani. Spuneau că voiau să se asigure de 12 ori pe salariul minim pe economie și plăteau o cotizație de 10% pe lună și după 6 luni beneficiau de concediu de maternitate și luat 36.000 de lei pe lună. Este vorba de persoane care nu au contract de muncă, nu au asigurări de sănătate.

Până de curând, persoanele neasigurate puteau încheia un contract direct cu CAS, prin care să beneficieze de concedii medicale, prin plata unei contribuții lunare de 10% din salariul minim pe economie. Din cauza unei prevederi legislative, gravidele care se aflau în această situație, beneficiau timp de patru luni de echivalentul a maxim 12 salarii minime pe lună”, a declarat Adrian Nicolae David, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.

La nivelul județului Hunedoara în anul 2022 au fost înregistrate 44 de astfel de cazuri pentru care s-a plătit suma de 5.385.600 lei, iar în anul 2021 au fost 7 cazuri pentru care s-a decontat suma de 856.800 lei. 

Vezi și: Pesticidele din fructe și legume, otravă pentru organism. Cele mai contaminate alimente. Stoica: Produc reacții toxice, scad imunitatea, balonează

Ce spune OUG 158/2005

Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asiguraţi, au dreptul, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă:

A. realizează venituri din desfăşurarea unei activităţi în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, precum şi alte venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

B. realizează în România veniturile prevăzute la lit. A, de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

C. beneficiază de indemnizaţie de şomaj, potrivit legii.

Dreptul la concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B, este condiţionat de plata contribuţiei asigurătorii pentru muncă, destinată suportării acestor indemnizaţii, reglementată prin Codul fiscal.

Vezi și: Semnul de avertizare care indică faptul că ai de DOUĂ ori mai multe șanse de a suferi de insuficiență cardiacă. Cum îl poți detecta

Legislație modificată

Legislația a fost modificată printr-o altă OUG în luna martie a acestui an, în așa fel încât venitul lunar înscris în contractul de asigurare opțională să nu mai poată depăși 9.000 de lei brut, indiferent de tipul de concediu medical, incluzându-l aici și pe cel pentru sarcină și lăuzie. Baza maximă de calcul pentru indemnizația de maternitate a scăzut astfel de la 12 salarii minime brute, cât a fost până la 16 martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel