Regula de aur a articulațiilor sănătoase este să faceți mișcare, se arată pe platforma emedicinehealth.com, care a realizat o listă cu câteva recomandări în acest sens.
Iată câteva:
1. Mai multă mișcare, mai puțină rigiditate – dacă lucrați, vă uitați la televizor sau citiți, schimbați de mai multe ori poziția. La birou luați pauze, ridicați-vă de pe scaun.
2. Siguranța mai întâi – aveți grijă când practicați sporturi de contact; dacă articulațiile nu sunt în cea mai bună formă, alegeți sporturi mai puțin solicitante precum tenisul sau golful.
3. Monitorizați-vă greutatea – kilogramele în plus se simt; chiar și cea mai mică scădere în greutate reduce din presiunea de pe șolduri, genunchi și spate. Vorbiți cu medicul ca să alegeți acea activitate/acel sport care să vă ajute să pierdeți din greutate.
4. Faceți ușoare încălziri înainte de sport - încercați să vă încălziți înainte să faceți sport (de cel puțin trei ori pe săptămână); însă nu faceți asta când mușchii sunt reci, mai bine înainte mergeți pe jos 10 minute ca să destindeți articulațiile, ligamentele și tendoanele.
5. Tipul de exerciții fizice - cele mai bune alegeri ar fi: mersul pe jos, ciclismul, înotul și antrenamentul de forță.
6. Lucrați-vă mușchii - un terapeut sportiv sau un antrenor certificat vă poate arăta cum să vă flexați mușchii, iar dacă aveți probleme cu încheieturile, evitați mișcările repetitive. La setul de exerciții fizice regulate adăugați exerciții de întărire de bază - abdominale, spate și șold. Pilates și yoga ar fi două variante.
7. Cunoașteți-vă limitele - e normal să aveți niște dureri musculare după ce faceți mișcare, dar dacă acestea persistă mai mult de 48 de ore, este posibil să vă fi suprasolicitat articulațiile. Nu fortați prea tare data viitoare. Exercițiile fizice prin durere pot duce la vătămări.
8. Mâncați pește ca să reduceți inflamația - dacă aveți dureri articulare de la artrita reumatoidă, mâncați mai mult pește, de regulă pește de apă rece - somon și macrou, surse bune de acizi grași Omega-3, care ajută la menținerea articulațiilor sănătoase, o inflamație redusă (una din cauzele durerii articulare la persoanele cu artrită reumatoidă).
9. Păstrați-vă oasele puternice - Calciul și vitamina D ajută în acest scop; lactatele sunt cele mai bune surse de calciu, dar alte opțiuni sunt și legumele verzi (broccoli și varză kale).
10. Să luați suplimente? - ar fi bine să vă întrebați mai întâi medicul ca să știti ce e e sigur și nu vă afectează tratamentele pe care le luați deja, întrucât magazinele sunt pline de suplimente ce promit ameliorarea durerilor (articulare).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.