Arsurile stomacale. Când e momentul să te prezinți la medic

Angela Sabău |
Data publicării:
Indigestie
Indigestie

Arsurile stomacale se reduc, uneori, doar schimbând obiceiurile zilnice greșite. Alteori, însă, trebuie să ne prezentăm la medic. Specialiștii dau câteva indicii în acest sens.

Arsurile stomacale, sau refluxul gaatroesofagian, afecțiunea în care agidul gastric ajunge în esofag unde prodce iritații, este o boală destul de comună. În timp, această afecțiune poate duce la ceea ce se numește „esofagl Barretr”, care este un precursor al cancerului esofagian, arată health.harvard.edu.

Boala „esofagul Barrett” afectează aproximativ 3% până la 10% dintre bărbații mai în vârstă, dar în cadrul acestui grup, riscul de a dezvolta cancer esofagian este de numai aproximativ patru la fiecare 1.000 de cazuri.

Pentru diagnosticarea acestei afecțiuni se folosește endoscopia superioară, un tub lung, flexibil, cu o cameră mică atașată la capăt, care este introdus în gură și va trece prin gât, pentru a permite unui medic să examineze tractul digestiv superior.

Factori de risc al bolii „esofagul Barrett”

Nu există o recomandare anume cu privire la pacienții care ar trebui să facă o endoscopie superioară, pentru a descoperi o eventuală afecțiune „esofagul Barrett”, în absența simptomelor îngrijorătoare, cum ar fi alimentele lipite în gât, pierderea în greutate sau durerea din înghițire.

De fapt, majoritatea specialiștilor în gastroenterologie consideră că nu există dovezi definitive că o endoscopie de screening vă poate ajuta să trăiți o viață mai lungă și mai sănătoasă.

Cu toate acestea, bărbații cu factori de risc multipli pentru boala „esofagul Barrett” poate lua în considerare o endoscopie pentru a se asigura în prvința acestei afecțiuni. Factorii de risc includ vârsta (peste 50 de ani), rasa (caucazienii sunt sub un risc mai mare), reflux gatric resimțit zilnic sau noaptea, hernie hiatala si obezitate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel