ARPIM, medicamente. Într-un comunicat, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) susține că a luat act de măsurile propuse de Ministrul Sănătății privind rezolvarea unei iminente crize legate de dispariția a 128 de medicamente ale căror prețuri expiră în luna noiembrie 2019.
Directorul ARPIM, Dan Zaharescu, declară: ”Preocuparea Ministerului Sănătății pentru rezolvarea acestei crize este perfect justificată, dar, din păcate, soluțiile propuse până acum nu adresează cauza care a generat această situație. Dacă nu mergem la rădăcina problemei, sute de mii de pacienți români riscă să rămână fără medicamente”. (...) Nu am vrea să credem că sfătuitorii Ministrului Sănătății sunt rău intenționați, însă, din păcăte, soluțiile lor sunt neadecvate. ARPIM, ca asociație responsabilă a industriei, vă oferă tot sprijinul, deoarece pentru rezolvarea unei crize atât de serioase, este nevoie de un parteneriat real și de încredere”.
Reprezentanții asociației mai precizează că singura soluție viabilă, până la momentul deciziei pentru o nouă metodologie de prețuri, este prelungirea prețului la toate medicamentele din Canamed, inclusiv al celor 128 de medicamente în cauză, începând cu data de 1 noiembrie 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.