”Tehnologia are un rol fenomenal: monitorizarea stării de sănătate chiar în procesul de vindecare în sine”, afirmă Mihai Talpoș, co-fondator Școala Informală de IT, la dezbaterea DC Media Group ”Stilul de viață, un doctor bun pentru sănătatea ta”. Acesta a subliniat că ”orice formă de medicină modernă nu se mai face fără apel la o imagistică modernă. Ca atare, tehnologia are rolul ei și atâta cât reușim ca umanitate să ținem sub control niște aspecte lucrurile vor fi în zona pozitivă”.
Potrivit sursei citate, sănătatea a fost o temă abordată în edițiile de Challenge Accepted Hackthon organizate în ultimii 7 ani de Școala Informală de IT, când de fiecare dată s-au dezvoltat aplicații ”extrem de interesante” ce au tangență cu medicina. Una dintre aceste aplicații anunțate la Hackthon, denumit Risc Alert, va fi pus în aplicare în curând, anunță Mihai Talpoș. ”Aplicația va ajuta medicii ce activează în secțiile UPU din diversele spitale din țară să gestioneze situația bolnavilor cu boli rare. Crucea pe care acești bolnavi o poartă este remarcabilă și, ca atare, și atenția la nivel de specialiști: o medicamentație simplă poate fi fatală pentru astfel de pacienți”, afirmă Talpoș.
În situația în care un astfel de pacient nu poate comunica condiția sa - din varii motive, e leșinat, a avut vreun accident - o aplicație poate fi de folos. ”Aici intervine tehnologia care va permite printr-o aplicație mobilă medicilor să primească informații și cu privire la natura afecțiunii , chiar și cu privire la niște aspecte limitative în materia tratării”, adaugă Mihai Talpoș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.