Aplicația menită să stopeze abuzurile sexuale împotriva copiilor

Adisa Codruț |
Data publicării:
Copil FOTO: Pixabay
Copil FOTO: Pixabay

Răpirea și violarea a mii de copii dintr-o țară asiatică a determinat autoritățile să pregătească o aplicație care să ajute părinții să raporteze abuzurile sexuale împotriva copiilor.

Aplicație, abuzuri sexuale. Premierul Imran Khan a ordonat autorităţilor pakistaneze să pregătească o aplicaţie pentru telefoanele mobile care să ajute părinţii să raporteze abuzuri sexuale împotriva copiilor, după o serie de crime care au şocat ţara, relatează miercuri dpa. Khan a anunţat iniţiativa după ce poliţia a arestat un bărbat acuzat că ar fi abuzat sexual şi ucis patru băieţi în districtul Kasur din provincia Punjab.

Răpirea, violarea şi uciderea celor patru băieţi luna trecută au avut loc în acelaşi district unde o fetiţă de 7 ani, pe nume Zainab, a fost violată şi ucisă anul trecut. Aplicaţia "Mera Bacha Alert" (My Child Alert) le va permite părinţilor să evite un sistem de informare în persoană a poliţiei vechi de zeci de ani. Mulţi părinţi, în special în zonele rurale şi în micile comunităţi, evită să raporteze incidente, precum violul, din cauza ruşinii, a temerilor de stigmatizare şi a presiunilor de evita depunerile unor astfel de acuzaţii.

Aplicație, abuzuri sexuale. Peste 3.800 de cazuri

Noua metodă ar trebui să contribuie la depăşirea barierelor în raportarea infracţiunilor de abuz, a declarat premierul pakistanez. "Aplicaţia va ajuta părinţii să raporteze (abuzurile) şi vom asigura astfel siguranţa şi securitatea copiilor noştri", a declarat Imran Khan într-un comunicat. "Premierul a dispus finalizarea sarcinii în termen de două săptămâni", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al premierului, potrivit Agerpres.

În 2018, cel puţin 3.832 de cazuri de răpire, sodomie şi viol au fost raportate, iar 55% dintre victime au fost fete, potrivit organizaţiei non-profit Sahil, care înregistrează cazurile privind copiii.

În 2015, oraşul Kasur a ţinut prima pagină a ziarelor după ce sute de înregistrări video cu copii molestaţi au fost descoperite. Poliţia a arestat atunci mai mulţi membri ai unei grupări implicate în vânzarea de pornografie infantilă către site-uri din Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel