„Ca asociații care reprezintă persoanele cu diabet, știm ce înseamnă să trăiești zi de zi cu o afecțiune severă care îți influențează fiecare aspect al vieții. Din acest motiv, considerăm că suntem datori să-i ajutăm pe cei care, prin decizii luate la timp, pot să nu ajungă în aceeași situație.
Majoritatea cazurilor de diabet zaharat tip 2, până la 80%, conform unor studii, pot fi prevenite prin alimentație sănătoasă și activitate fizică regulată. Prin măsuri de prevenție putem sprijini populația pentru a adopta acele schimbări necesare privind îngrijirirea stării de sănătate.
Pe această cale, dorim să salutăm adoptarea legii privind prevenția și diagosticarea precoce a diabetului, în numele celor aproape 900.000 de români care sunt diagnosticați cu diabet și în numele celor pe care poate vom reuși în viitor să-i ajutăm să nu ajungă la acest diagnostic.
Acest an, pentru noi, persoanele cu diabet, a devenit o luptă constantă. Suntem îngrijorați. Peste 30% din cei care au pierdut lupta cu virusul SARS-COV-2 aveau diabet zaharat. 10% dintre pacienții cu diabet zaharat și Covid-19 decedează într-o săptămână de la internarea în spital.
Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite afecțiuni cu care se confruntă România. Însă, diabetul poate fi prevenit! Acesta este mesajul nostru”, se arată în apelul semnat de:
Federația Asociațiilor Diabeticilor din România
Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici-Mureş
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța "Sweet Land"
Asociația Sports&Diabetes
Asociația Da, și eu pot!
Asociația Pacientul 2.0.
Type 1 Dreamers
Asociația Sprijin pentru Diabet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.