În perioada verii când, frecvent, temperaturile trec bine de 30 de grade Celsius, aerul condiționat rămâne singura „salvare”. Odată pornit, nici că ne mai interesează câte grade mai sunt afară, atâta vreme cât în interior, temperatura este perfectă. Însă, specialiștii avertizează că una din cele mai frecvente greșeli pe care le facem este aceea că setăm aparatul de aer condiționat la o temperratra foarte mică, la o diferență foarte mare față de cea de afară.
Unele persoane îl setează să răcească interiorul chiar și cu 20 de grade mai puțin decât temperatura de afară. Însă medicii spun că 7 grade în minus sunt mai mult decât suficiente, dacă nu vrem să avem probleme de sănătate și chiar să leșinăm când ieșim din încăpere, potrivit stirileprotev.ro.
De asemenea, medicii spun că trebuie să fim atenți și unde stăm, dacă n afăm în încăperi cu aer condiționat. Așezarea în direcția aparatului este una din cele mai mari greșeli, arată pecialiștii. Asta pentru că aerul rece, în special dacă este setat pe o temperatură mică, va crea un disconfort și face mușchii să se contracte mai mult decât de obicei. ”Au fost situaţii când nu se puteau ridica din pat, făcuseră contractură musculară. Aveau aerul condiţionat în spate şi s-au trezit dimineaţa neputând să meargă. Recomandarea este ca diferenţa dintre interior şi exterior să nu depăşească între 5 şi 7 grade. Dacă diferenţele sunt mai mari, o să ai senzaţia de ameţeală, poţi să ajungi chiar la pierderea cunoştinţei”, spune medicul Mircea Lupușoru.
Ca să nu se întâmple asta, specialiştii că aparatele de aer condiţionat au un rol important în reducerea umidităţii din încăperi. Potrivit lor, aparatul de aer condiționat trebuie setat pe 24-25 de grade Celsius și lăsat să meargă până când atinge temperatura setată. Jetul de aer nu trebuie direcționat înspre oameni. Aparatele au, de regulă, posibilitatea de a distribui jetul de aer la 360 de grade, prin efectul Coandă. Aerul este lipit de tavan și apoi coboară uniform, fără a mai simți jetul direct.
De asemene,a medicii recomandă utilizarea cât mai puțin a aparateor de aer condiționat pe timpul nopții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.