Un nou raport al cercetătorilor de la Universitatea Basel din Elveția și Universitatea Tsukuba din Japonia a constatat că sporturile coordonate și provocatoare de echipă, cum ar fi fotbalul, au un efect mai mare asupra abilităților cognitive decât activitățile de fitness pe care le faci singur. Raportul a analizat 80 de studii care acoperă diferite tipuri și aspecte ale sportului - inclusiv antrenamentul de forță, antrenamentul de rezistență și intensitatea exercițiului - și modul în care acestea influențează performanța cognitivă.
Performanțe cognitive
În timp ce s-a constatat că toate tipurile de exerciții cresc abilitățile cognitive, cel mai mare beneficiu a venit din sporturi care combinau seturi complexe de mișcări și interacțiunea cu alți jucători. Beneficiul crescut a venit sub forma creșterii de noi celule cerebrale și a conexiunilor neuronale în lobul frontal.
Cercetătorul Universității din Basel, dr. Sebastian Ludyga, care a scris raportul, spune că sportul de exhipă este deosebit de valoros pentru cunoaștere, deoarece ne obligă creierul să reacționeze rapid sub presiune la „mișcările oarecum imprevizibile ale coechipierilor sau ale adversarilor noștri”.
Potrivit raportului, nu contează cât de mult sport faci, ci cum îl faci. Tipul de antrenament este mai important pentru îmbunătățirea cognitivă decât frecvența sau durata acestuia.
Studiul integral, aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.