Răceala este una dintre cele mai frecvente afecțiuni sezoniere, afectând milioane de oameni anual. Deși majoritatea cazurilor sunt cauzate de virusuri și au o evoluție autolimitată, tratamentul acestora continuă să fie înconjurat de confuzie și mituri. Mulți pacienți recurg la automedicație, folosind antibiotice sau alte medicamente fără indicație medicală, în speranța unei recuperări rapide. Însă, această abordare poate avea consecințe serioase, de la agravarea simptomelor până la dezvoltarea rezistenței la antibiotice.
Gestionarea corectă a răcelilor implică în primul rând tratarea simptomelor – febra, congestia nazală, durerile musculare – prin medicamente specifice și măsuri de suport, precum hidratarea corespunzătoare și odihna. În acest context, este crucial ca pacienții să înțeleagă diferența dintre infecțiile virale și cele bacteriene și să evite administrarea inutilă de antibiotice, care nu sunt eficiente în combaterea virusurilor.
Tratamentele pe baza simptomelor, esențiale
În contextul sezonului rece și al incidenței crescute a infecțiilor respiratorii, pacienții fac frecvent greșeala de a atribui antibioticului meritul pentru ameliorarea simptomelor, ignorând faptul că alte medicamente – precum antitermicele, antiinflamatoarele sau decongestionantele nazale – sunt cele care contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate.
Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu, Medic primar O.R.L. și Secretar General al Societății Române de Rinologie, atrage atenția asupra acestui fenomen, subliniind că în infecțiile virale, antibioticele "nu au realmente nicio valoare".
"Pacienții nu țin cont că, cu siguranță o proporție covârșitoare, în afară de antibiotic iau și tratament simptomatic. Vitamine, antitermice, antiinflamatoare, decongestionante nazale. E clar că simptomele trec cu ajutorul acestor tipuri de medicații. Antibioticul, în infecțiile virale, neavând realmente nicio valoare", a explicat Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu, Medic primar O.R.L. și Secretar General Societatea Română de Rinologie, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Cu ce tratezi răceala - FOTO: Freepik@stockking
Automedicația: riscuri și consecințe pe termen lung
Obiceiul de a păstra antibiotice în casă și de a le utiliza la următoarea răceală fără consult medical este periculos.
"Din păcate, pacienții rămân păcăliți de această impresie și fac stocuri și păstrează medicamente în casă și iau la următoarea răceală. E un obicei păgubos pe care nu îl încurajăm", a explicat Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu, Medic primar O.R.L. și Secretar General Societatea Română de Rinologie, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Pentru a combate automedicația, este esențial ca pacienții să fie informați corect despre rolul și limitele antibioticelor. Medicii au un rol major în educarea populației, explicând diferența dintre infecțiile virale și cele bacteriene și promovând utilizarea responsabilă a medicamentelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.