ANPC, bilanţ 2019: tone de peşte stricat şi amenzi sute de mii de lei, în hypermarketuri

Georgiana Ioniță |
Data actualizării: | Data publicării:

ANPC, Bilanț 2019: Anul acesta, ANPC a efectuat 36 acţiuni de control, acţiuni de verificare a modului în care se respectă prevederile legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor la comercializarea peştelui proaspăt şi congelat, ambalat şi vrac, cât şi a produselor pe bază de peşte. Au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 363.000 de lei, s-a dat un avertisment şi au fost întocmite 4 procese verbale de constatare.

ANPC, BILANȚ: În cursul anului 2019, au fost efectuate un număr de 36 acţiuni de control în baza tematicilor ANPC şi proprii, acţiuni de verificare a modului în care se respectă prevederile legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor la comercializarea peştelui proaspăt şi congelat, ambalat şi vrac, ca şi a produselor pe bază de peşte, aspectele urmărite vizând: starea ambalajelor (după caz); caracteristicile organoleptice ale peştelui; încadrarea în data durabilităţii minimale; modul de etichetare; respectarea condiţiilor de temperatura la depozitarea şi expunerea în vederea vânzării a acestor produse, a anunțat ANPC.

Au fost aplicate un număr de 31 sancţiuni contravenţionale în valoare de 363.000, un avertisment şi au fost întocmite 4 procese verbale de constatare.

S-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantității de 2.691kg /63.970 lei și oprirea temporară de la comercializare a cantității de 4.410,5kg / 129.706 lei, pește și produse de pește.

Acțiunile de control s-au desfășurat astfel:

La data de 25.03.2019 au fost verificate un număr de 5 unități de desfacere (magazine de profil, supermarket-uri și un hypermarket), când pentru deficiențele constatate s-au aplicat un număr de 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 lei, cât și un Avertisment.

Au fost oprite definitiv de la comercializare pește și fructe de mare în cantitate de 35 kg, în valoare de 1.040 lei, urmare a constatării unor deficiențe privind caracteristicile calitative ale produselor. De asemenea, a fost oprită temporar de la comercializare o cantitate de 33.5 kg de pește, în valoare de 706 lei, că urmare a constatării unor deficiențe privind informarea completă a consumatorilor, nefiind necesară întocmirea de planuri de remediere, deficiențele fiind remediate pe loc.

Deficiențele constatate în aprilie au fost:

-la SC GEOCOS FISH SRL – comercializare de diverse sortimente de pește având prețurile indicate în așa fel încât zecimalele nu puteau fi distinse de la o distanță rezonabilă. De asemenea se comercializa în vrac Șprot sub denumirea de Hamsie și nu era afișată informația cu privire la modul de capturare și denumirea științifică a produselor comercializate.

-la SC MAMINA COMEXIM SRL – comercializare de diverse sortimente de pește fără a avea afișată informația cu privire la modul de capturare și denumirea științifică a produselor comercializate.

-la SC ALBATROS KM SRL – comercializare de diverse sotimente de pește (crap, păstrăv eviscerat și cod) pentru care nu se realiza informarea consumatorilor cu privire modul de capturare și denumirea științifică a produselor comercializate.

-la SC MEGA IMAGE SRL – comercializare de scoici Saint Jacques (distribuitor Mega Image) congelate și preambalate, care prezentau gheață suplimentară în ambalaj, produsul având aspect de bloc compact.

- la SC SELGROS CASH&CARRY SRL – comercializare de produse congelate preambalate, respectiv file de Pangasius congelat, Creveți fără cap și coadă, Creveți prefierți și Creveți tropicali decorticați care prezentau zone decolorate, alb-cretacee( arsuri de congelare) fenomen care scade valoarea nutritivă a produselor și gheață suplimentară în ambalaj, față de procentul de glazură declarat de producător, având aspect de bloc compact.

„În cadrul acțiunii de control desfășurate în luna aprilie 2019 au fost sancționați următorii operatori economici, prezenți în mai multe locații din județul Constanța: Aushan Romania, Fisher Group, Telecamir.com, Miricos SRL, Selgros Cash&Carry, Metro Cash&Carry, Carrefour, Kaufland Romania și a fost retrasă de la comercializare o cantitate de 20 de tone de pește și produse din pește cu o valoare de 643.186 lei", arată reprezentanții ANPC.

 

Youtube video image

Pește stricat sau ținut în condiții improprii

Cel mai important aspect este faptul că în urma acestei acțiuni de control a fost abrogat Ordinul nr. 100/2004 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabilește condițiile suplimentare privind controlul sanitar veterinar al produselor din pescuit, crustaceelor, moluștelor, gasteropodelor și batracienilor, destinate comercializării directe către consumatorul final sau procesării în alimente pentru consum uman care stabilea că pentru peștele provenind din România timpul scurs din momentul pescuitului și până la comercializarea efectivă va fi de maximum 48 de ore (în sezonul răcoros se poate prelungi la 72 de ore), în timp ce pentru peștele provenind din spațiul intracomunitar este de până la 21 de zile.

La data de 7.05.2019 s-a efectuat control la SC METRO CASH&CARRY ROMÂNIA SRL-operatorul economic a fost sancționat cu 15.000 lei și a fost oprită definitiv de la vânzare cantitatea de 225kg/ 9.324 lei pentru comercializare de diferite specii de pește cu modificări organoleptice și cu nerespectarea regimului temic impus la expunerea spre comercializare.

La data de 7.05. 2019, cu finalizare în 8.05.2019 au fost efectuate două acțiuni de control și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 lei.A fost oprită definitiv de la comercializare cantitatea de 637 kg/ 14.292 de diferite specii de peste și fructe de mare.

Deficiențele constatate în mai au fost:

-la SC SELGROS CASH &CARRY SRL- expunerea spre comercializare a diferiteloe specii de pește refrigerat sau decongelat fără respectarea regimului termic impus și declarat pe etichetele ambalajelor de transport sau pe documentele de însoțire, precum și ambalaje de păstrare a peștelui depreciate, cu stratul de gheață protectoare parțial topit sau transaformat în bloc compact;

-la SC CARREFOUR ROMÂNIA SA - comercializare de doradă, file de somon, scrumbie, lup de mare, biban, șalău, ton cu caracteristici calitative necorespunzătoare: ochi tulburi, musculatura flască, suprafață lipicioasă precum și nerespectarea regimului termic impus la depozitarea diferitelor specii de pește.

La data de 9.05.2019, cu finalizare în 10.05.2019 s-a efectuat control la SC ROMÂNIA HYPERMARCHE SA când s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantității de 8 kg/350 lei diferite specii de pește și creveți.

S-a constatat ca și deficiență nerespectarea condițiilor de păstrare la expunerea spre comercializare a peștelui și creveților.

La dată de 9.05.2019 s-a efectuat control la SC KAUFLAND ROMÂNIA SA, când s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei și s-a oprit definitiv de la comercializare cantitatea de 29kg/811 lei pește.

S-a constatat că și deficiență nerespectarea condițiilor impuse și declarate la expunerea spre comercializare a diferitelor specii de pește.

H. La data de 16.05.2019 au fost efectuate două acțiuni de control, când au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 lei și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantității de 6kg/360 lei pește și creveți și oprirea temporară de la comercializare a cantității de 50kg/1.700 lei.

Deficiențele constatate au fost:

-la SC PESTIORUL DE ARGINT DISTRIBUTION SRL –existau depozitate în camera de refrigerare icre congelate la temperatura de refrigerare, iar o parte din ustensile erau depreciate și nu avea afișată denumirea operatorului economic și a certificatului de înmatriculare;

-la SC OCEAN FISH SRL pentru sortimentul dorada proaspătă preambalată nu se menționa pe eticheta de produs țară de origine.

La data de 22.05.2019, cu finalizare în 27.05.2019 a fost efectuată o acțiune de control la SC YUSEN LOGISTICS (ROMÂNIA)SRL , când s-a întocmit pvc AAA 383843 și respectiv pvc 383842 (SC AUCHAN ROMÂNIA SRL) și pvc 388248 (SC METRO CASH $CARRY ROMÂNIA SRL.

La data de 22.05.2019 au fost efectuate trei acțiuni de control, can au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 55.000 lei când a fost oprită definitiv de la comercializare cantitatea de 960kg/17.636 lei pește și icre.

Deficiențele constatate în iulie au fost:

-la SC ROMÂNIA HYPERMARCHE SA – comercializare de diferite specii de pește fără respectarea regimului termic impus precum și neasigurarea pe toată suprafață stratului de gheață protector în lăzile de depozitare ale peștelui;

-la SC ALFREDO FOODS SRL- depozitarea peștelui se realiza fără respectarea regimului termic impus și fără existența stratului din fulgi de gheață protector, precum și existența în depozit de dorada cu modificariorganoleptice;

-la SC ROMANIA HYPERMARCHE SA -comercializare de produse nesigure (pește și icre), comercializarea și depozitarea peștelui refrigerat fără respectarea condițiilor impuse și declarate pe eticheta produsului.

La dată de 03.07.2019 s-a efectuat control la SC AUCHAN ROMÂNIA SA, când s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 lei, pentru comercializare de peste refrigerat cu nerespectarea regimului termic impus și pentru depozitarea acestuia fără strat de gheață protector precum și pentru comercializare de peste cu modificări organoleptice.

S-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantității de 57kg/ 1.140 lei pește.

L. La data de 4.07.2019 s-a efectuat o acțiune de control la SC YUSEN LOGISTICS (ROMÂNIA )SRL, când s-a întocmit pvc 336.680.

La data de 10.08.2019 au fost efectuate două acțiuni de control, când au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 lei și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantității de 82 kg/3.930 lei și oprirea temporară de la comercializare a cantității de 377kg/85.000 lei pește.

Deficiențele constatate în august au fost:

-la SC LA CHERHANA SRL - comercializare de diferite sortimente de peste aprovizionate în stare congelată și expuse la vânzare în stare refrigerată, fără a se realiza informarea consumatorilor cu privire la faptul că sunt produse decongelate, comercializare de produse cu modificări organoleptice, schimbarea stării termice la diferite specii de pește.

-la SCOBARUL FURIOS SRL- comercializarea de pește cu modificari organoleptice și fără respectarea condițiilor impuse și declarate.

N. La dată de 29.08.2019 au fost efectuate 4 acțiuni de control, când au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare de 95.000 lei. A fost oprită definitiv de la comercializare cantitatea de 445 kg/8900 lei peste și fructe de mare.

Deficiențele constate: 

-la cele patru unități aparțînând SC AUCHAN ROMÂNIA SA și SC METRO CASH &CARRY ROMÂNIA SRL s-a constat nerespectarea regimului termic impus la expunerea spre comercializarea a diferitelor specii de pește, co.

Având în vedere acțiunile de control anterioare efectuate în unitățile operatorilor economici menționați, s-a propus închiderea temporară a raionului de peste pe o durata de cel mult 6 luni pentru săvârșirea repetată a uneia dintre contravențiile prevăzute la art.50, conform articolului 56 alin 1litera a din OG21/92 republicată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel