Angiocoronarografia CT, tehnica pentru depistarea bolilor cardiovasculare. Emil Stoicescu: Este nedureroasă

Monika Baciu |
Data publicării:
angiocoronarografia CT - FOTO: Freepik
angiocoronarografia CT - FOTO: Freepik

Această procedură simplă, care durează doar câteva minute, permite diagnosticarea precoce a bolilor cardiovasculare. Identifică și cele mai minore leziuni ale arterelor.

Angiocoronarografia CT, o tehnică imagistică de vârf,permite vizualizarea detaliată a arterelor coronariene fără intervenții invazive. Această procedură revoluționară combină tomografia computerizată (CT) de înaltă rezoluție cu substanțe de contrast speciale pentru a genera imagini extrem de precise ale inimii și vaselor de sânge asociate. Comparativ cu metodele tradiționale, cum ar fi angiografia coronariană convențională, angiocoronarografia CT elimină necesitatea unor intervenții mai invazive, precum introducerea unor catetere în arterele coronariene.

"Realizarea acestei investigații presupune o echipă multidisciplinară, din care fac parte cardiologul, radiologul și tehninicianul de radiologie. Înainte de realizarea investigației imagistice, cardiologul verifică contraindicațiile pentru nitrați și beta-blocante, întrucât este necesară reducerea frecvenței cardiace.

Totodaă, pacienții ar trebui să-și ia medicația cardiacă obișnuită. De asemenea, se recomandă evitarea consumului de alimente cu 3-4 ore ănainte de scanare și a cafelei, țigărilor sau a băuturilor energizante cu 12 ore înainte de realizarea investigației.

Spre deosebire de angiografia tradițională, care necesită introducerea unui cateter prin artere, angiocoronarografia CT nu implică proceduri invazive, reducând astfel riscul de complucații", spune asist. Univ. dr. Emil Stoicescu, medic radiolog la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Angiocoronarografia CT indică leziunile minore ale arterelor

Angiocoronarografia CT - FOTO: Freepik@Cobrastock

Angiocoronarografia CT poate identifica leziuni minore ale arterelor care, netratate, ar putea evolua în afecțiuni cardiovasculare grave. Astfel, pacienții pot beneficia de tratamente preventive. Această procedură este recomandată în special pacienților care prezintă simptome de boală coronariană, cum ar fi dureri toracice, dificultăți de respirație sau oboseală nejustificată.

De asemenea, este utilă pentru persoanele cu factori de risc cardiovasculari, precum hipertensiunea, diabetul, colesterolul ridicat sau istoricul familial de boli cardiace.

Angiocoronarografia CT, cum funcționează

"Computer tomograful folosește raxe X pentru a obține imagini secvențiale ale inimii și vaselor coronare. Procedura durează aproximativ 20 de minute și este nedureroasă. Pacientul este poziționat pe o masă mobilă care se deplasează printr-un scanner de tomografie computerizată. În timpul scanării, un colorant de contrast este injectat în fluxul sanguine pentru a evidenția arterele coronare.

După finalizarea scanării, pacienții sunt monitorizați pentru a detecta eventualele reacții adverse la agentul de contrast. Aceștia pot reveni la activitățile normale imediat după monitorizare", mai spune asist. Univ. drd. Emil Stoicescu.

Printre avantajele acestei proceduri se numără obținerea unui diagnostic precis al stenozelor coronariene. Permite identificarea precoce a îngustărilor arteriale semnificative care pot necesita intervenții, oferind imagini de înaltă rezoluție ale arterelor coronare, livrează informații pentru luarea unei decizii terapeutice, fie că este vorba de intervenții percutante (angioplastie) sau chirurgie bypass, iar modalitatea de evaluare este neinvazivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel