Anevrismul de aortă, boala ignorată. Semnul durerii abdominale la care să ai grijă. Niculescu: Cauza morții subite. Pacienții ajung foarte târziu

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Anevrismul de aortă - Foto: Freepick @eddows-animator @sompong_tom @creativeart
Anevrismul de aortă - Foto: Freepick @eddows-animator @sompong_tom @creativeart

Semnul durerii abdominale la care să ai foarte mare grijă. Reprezintă o urgență medicală de care mulți nu știu.

Dr. Rodica Niculescu, medic primar Cardiologie, șef Departament Cardiologie Intervențională la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a vorbit despre semnul durerii de stomac la care să fim atenți și care indică o urgență majoră. 

"Ar fi extraordinar de bine ca pacienții care au dureri abdominale pe care nu prea le leagă de nimic sau pe care, într-un fel, medicul lor nu au diagnosticat cumva, să se gândească să-și facă un eco-abdominal pentru un eventual anevrismul de aortă abdominală", a spus medicul. 

Un anevrism aortic abdominal este o zonă mărită în partea inferioară a vasului principal care alimentează corpul cu sânge (aorta). Aorta pornește de la inimă și trece prin centrul pieptului și al abdomenului. Anevrismele se pot dezvolta oriunde de-a lungul aortei, dar majoritatea anevrismelor aortice apar în partea aortei care se află în zona burții (abdomen).

Aorta este cel mai mare vas de sânge din organism, astfel încât o ruptură de anevrism aortic abdominal poate provoca sângerări care pun viața în pericol.

În funcție de mărimea anevrismului și de viteza cu care crește, tratamentul variază de la așteptare vigilentă până la operație de urgență.

Anevrismele aortice abdominale cresc adesea încet, fără simptome vizibile, ceea ce le face greu de detectat. Unele anevrisme nu se rup niciodată. Multe încep mici și rămân mici. Altele se măresc în timp, uneori rapid.

Ce înseamnă tensiune mare și care e valoarea care să te îngrijoreze. Care e PRIMA analiză pe care trebuie să faci: Nu e deloc bine

Dacă aveți un anevrism aortic abdominal care se mărește, ați putea observa:

- Durere profundă, constantă în zona burții sau în partea laterală a burții (abdomen)

- Dureri de spate

- Un puls în apropierea buricului.

Mai multe lucruri pot juca un rol în dezvoltarea unui anevrism aortic abdominal, inclusiv:

- Întărirea arterelor (ateroscleroză). Ateroscleroza apare atunci când grăsimea și alte substanțe se acumulează pe mucoasa unui vas de sânge.

- Tensiunea arterială ridicată. Tensiunea arterială ridicată poate deteriora și slăbi pereții aortei.

- Bolile vaselor de sânge. Acestea sunt boli care determină inflamarea vaselor de sânge.

- Infecție la nivelul aortei. Rareori, o infecție bacteriană sau fungică ar putea provoca un anevrism aortic abdominal.

- Traumatisme. De exemplu, faptul de a fi rănit într-un accident de mașină poate provoca un anevrism aortic abdominal.

"Foarte mulți pacienți care ajung cu anevrisme mari abdominale. Reprezintă una dintre cauzele morții subite dacă se rupe. Problema este că pacienții ajung foarte târziu"

 

"Sunt foarte mulți pacienți care ajung cu anevrisme mari abdominale. Reprezintă una dintre cauzele morții subite dacă se rupe. Ele se pot trata, noi putem trata această afecțiune cu niște eco-proteze pe care le introducem pe la plicile inghinale ale ambelor picioare, introducem întâi un corp, care are o bifurcație și continuăm cu o proteză pe fiecare membru inferior. Este o soluție deosebită pentru că este doar cu puncții, nu este intervenția chirurgicală clasică ce avea un risc foarte mare de supraviețuire ca și reușită.

Problema este că pacienții ajung foarte târziu.

Anevrismul este o dilatare, este un semnal de alarmă care are soluție intervențională", a declarat medicul Rodica Niculescu, în exclusivitate pentru DC Medical.

Care este semnul principal de alarmă. Ce are particular durerea

Vezi și: Stenoza aortică, boala de care mulți pacienți află la medicina muncii. Semnul OBOSELII la care să ai mare grijă. Niculescu: Din nefericire nu există medicație

"Este o durere abdominală, relativ în regiunea centrală a abdomenului. Nu se leagă de alimentație. Se leagă de efort, de statul prelungit de scaun sau nu se leagă de nimic.

Durerea este situată sub ombilic.

Problema este că sunt foarte mulți pacienți care nu au manifestat nicio durere. E o descoperire întâmplătoare", a explicat medicul cardiolog de la Spitalul Clinic SANADOR.

Potrivit medicului Rodica Niculescu, pentru a afla dacă suferi de anevrism de aortă abdominală trebuie să faci o "ecografie abdominală obișnuită".

"Ar fi bine ca aceste ecografii să fie screening, să se facă preventiv și am invitat pacienții să vină să facem ecografii. Pacienții de peste 60 de ani ar fi bine să-și facă un eco-abdominal.

20% dintre pacienții care au anevrism de aortă subrenală dezvoltă chiar și un anevrism de aortă toracică. Deci cu atât mai mult, pacienții, unii dintre ei, descoperă că au la o tomografie cu sau fără contrast un anevrism de aortă toracică și atunci primul gest este să recomandăm pacienților o tomografie cu substanță de contrast pe toată aorta ca să fim siguri să nu are și în alte zone anevrismul de aortă.

Fără intervenție riscurile sunt foarte mari", a conchis medicul.

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel