Potrivit secretarului de stat, după vaccinarea personalului medical cu cea de-a doua doză s-a constatat în ultimele săptămâni o scădere cu peste 87% a infectărilor cu SARS-COV-2 în rândul acestuia.
"Avem rezultate care confirmă de fapt un lucru extraordinar de important. Vorbim despre faptul că vaccinarea şi-a dovedit în România eficienţa şi siguranţa. Astfel că peste 90% din personalul medical a fost vaccinat şi cu cea de-a doua doză, iar dacă ne uităm pe datele pe care le avem, se constată o scădere cu peste 87% în ultimele patru săptămâni a infectărilor cu SARS-COV-2 în rândul personalului medical. Acest lucru spune că vaccinarea este sigură, că vaccinarea este eficientă şi că vaccinarea va opri pandemia. Sunt date care de altfel sunt ilustrate şi de către directorul OMS, care a făcut o declaraţie, menţionând faptul că la nivel mondial rata infectărilor a scăzut în ultimele câteva săptămâni, fiind practic la jumătate faţă de cea de la începutul anului. Sigur, contribuie în principal măsurile de protecţie - purtarea măştii, păstrarea distanţei, o igienă mai riguroasă, însă şi vaccinarea are un rol important cu cele peste 150.000.000 de doze administrate", a afirmat Baciu.
Efecte majore după rapel
Potrivit secretarului de stat, s-a observat că rata de infectare a început să scadă încă de la administrarea primei doze, însă efectul complet, atât la nivel personal, cât şi la nivel colectiv, apare numai după efectuarea celei de-a doua doze, cu un grad de imunitate maximal către a zecea zi de la administrarea celei de-a doua doze.
Andrei Baciu a mai spus că, în ceea ce priveşte vaccinurile anti-COVID, România este parte a demersurilor la nivel european.
"Până în momentul de faţă Comisia Europeană are acorduri semnate cu şase companii. Toate cel şase companii, în momentul în care vor avea un vaccin care va primi autorizaţie de punere pe piaţă, vor livra şi în România în acelaşi timp cu livrările către oricare stat membru al Uniunii Europene. Însă, suplimentar avansează negocierile şi cu alte două companii - Novavax şi Valneva - care, pe datele ştiinţifice preliminare existente în acest moment, prezintă un potenţial pentru următoarele luni de a primi", a susţinut Baciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.