Andrei Baciu: resursele financiare sunt cele care dau calitatea unui serviciu de sănătate din orice fel de țară

Florina Pop |
Data publicării:
EXCLUSIV
Dr Andrei Baciu. Foto: Facebook
Dr Andrei Baciu. Foto: Facebook

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit la conferința ”Quo Vadis 2022! - Ediția a IV-a, Asigurările private de sănătate - soluție pentru finanțarea sănătății” despre asigurările de sănătate private complementare.

Invitat la conferința online ”Quo Vadis 2022! - Ediția a IV-a, Asigurările private de sănătate - soluție pentru finanțarea sănătății”, organizată de DC Media Group, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că asigurări private de sănătate constituie ”un subiect îndelung dezbătut în ultimii ani”. În opinia acestuia, este important să fie bine înțelese avantajele și dezavantajele ”unei astfel de schimbări de paradigmă”.

”Toate sistemele de sănătate dezvoltate, fie că vorbim de cel american, care funcționează într-o proporție covârșitoare într-un registru privat, fie că vorbim de sisteme mai apropiate de cel al nostru, de sisteme din Europa Centrală, din Europa de Vest, unde partea de asigurări de sănătate private are o componentă importantă în conformația și distribuția felului în care oamenii accesează servicii medicale. Asta e primul lucru. Trebuie să ținem cont că sistemele de sănătate performante au o asemenea abordare importantă, dacă nu dominantă în oferirea de servicii medicale. Ca să avem și o imagine cam unde ne situăm și care e trendul global. (...) 

Un alt lucru important pe care-l consider necesar de a fi adus în discuție este faptul că lucrurile s-au schimbat foarte mult în ultimii doi ani de zile în sensul în care sănătatea are un focus special din partea oamenilor și așteptările oamenilor, așteptările pacienților, așteptările tuturor celor care plătesc asigurări de sănătate s-au schimbat foarte mult în ultimii doi ani de zile. E foarte important de ținut cont de faptul că oamenii au așteptări mult mai ridicate pentru că au avut o atenție mai specială pentru serviciile de sănătate și și-au făcut o idee mult mai clară despre ce servicii medicale se acordă în România și în străinătate. 

Introducerea unor asigurări de sănătate private presupune o schimbare de paradigmă, se schimbă conformația regulilor existente per ansamblu, însă aici ar trebui să ne uităm și la faptul că în momentul de față noi plătim contribuții la asigurările de sănătate - este o contribuție importantă - , însă dezvoltarea sistemului de sănătate este direct dependentă de resursele financiare existente. Deci noi plătim, în momentul de față, există această formulă în care este setat un procent care curge în fiecare lună pentru fondul național de asigurări de sănătate și de aici Casa are un rol central”, afirmă secretarul de stat Andrei Baciu.

Potrivit acestuia trebuie discutată soluția unor asigurări de sănătate complementare private deoarece ”sunt foarte multe nuanțe”.

”Poate una dintre variantele cele mai apropiate de conformația sistemului actual (n. r. de sănătate) este aceea a unor asigurări de sănătate complementare private. Un model folosit și în alte sisteme de sănătate care ar putea să aibă beneficii reale și beneficii imediate. Însă, aceste lucruri trebuie foarte bine planificate. (...) 

Resursele financiare sunt cele care dau calitatea unui serviciu de sănătate din orice fel de țară, iar asigurările de sănătate private reprezintă o alternativă serioasă pentru a spori resursele financiare pe care se bazează serviciile medicale pe care le primești ca simplu cetățean și ca om”, adaugă secretarul de stat.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel