Ananasul, benefic pentru detoxifierea ficatului. Cum trebuie consumat și cât timp

Sonia Baciu |
Data publicării:
ananasul benefic pentru detoxifierea ficatului. FOTO: Freepik @pixel-shot.com
ananasul benefic pentru detoxifierea ficatului. FOTO: Freepik @pixel-shot.com

Ananasul are beneficii penru detoxifierea ficatului, dar și acțiune diuretică. Poate fi consumat la orice masă, de la micul dejun la cină.

După mesele copioase de sărbători, în care organismul ne-a fost asaltat cu diverse bunătăți tradiționale, dar și cu un consum ceva mai crescut de alcool, a venit momentul ca ficatul, această uzină uriașă și complexă, să beneficieze de o ”revizie”.

Potrivit nutriționistului Vera Daghie, acest lucru se poate realiza printr-o ”semi-detoxifiere”, prin renunțarea pentru o perioadă la proteina animală, atât de prezentă la masa de Crăciun ori Revelion, prin alinierea la un orar alimentar mai strict, ”mese puține și dese”, dar și să se meargă pe combinații permisive.

”Să avem o dietă echilibrată de la zi la zi, bazată pe fructe, legume, proteine de bună calitate, pește, un grătar slab și nicio masă fără legume.

Produsele lactate iar sunt foarte importante în această perioadă”, a declarat Vera Daghie la Antena 3.

Ce trebuie scos din alimentație

Din seria alimentele ce trebuie scoase din meniu, cel puțin o săptămână, sunt incluse:

- prăjelile

-  grăsimi nesănătoase

- mezeluri, crenvurști

- mâncăruri grase

- fast-food-ul

- băuturile carbogazoase.

- dulciuri rafinate.

Cura de detox, minimum 7-14 zile

În funcție de fiecare persoană, cura de detoxifiere trebuie să fie de minimum 7-14 zile. Această perioadă variază și în funcție de vârstă, de sex dar și de acuratețea cu care este ținută cura.

În ceea ce privește detoxifierea propriu-zisă, după eliminarea alimentele ultra-procesate, cu adaos de sare, zahăr și grăsimi, este important să se consume ananas crud, care este un bun detoxifiant, mai mult, acesta are impact și asupra siluetei și poate fi consumat pe parcursul întregii zile, de la micul dejun până la cină.

De asemenea, ananasul crud are și efect diuretic, astfel ajutând și la eliminarea excesului de apă din organism.

”Poate fi consumat ca gustare sau ca o masă propriu-zisă, niciodată amestecat cu altceva. Putem avea un mic dejun format doar din ananas sau doar o cină formată din ananas și așa ne și curățăm și ne este bine peste noapte.

Hidratarea este extrem de importantă în această perioadă de detox și nu numai, și minimum 2 litri de apă. Doar apă, în această cantitate nu intră alte lichide, precum ceaiurile”, a mai spus nutriționistul.

Legat de ceaiurile care ar putea ajuta la detoxifierea ficatului, potrivit specialistului în nutriție, printre cele mai benefice ar fi ”ceaiul verde, ceaiul de anghinare, ceaiul de urzici, ceaiul de cozi de cireșe, ceaiul de soc și ceaiul de gălbenele”.

Vezi și: Sechela ciudată și inexplicabilă post-COVID, descoperită într-un nou studiu. 80% dintre pacienți au pățit asta. Legătura cu Parkinson și demența

Ficatul și funcțiile sale

Ficatul este o adevărată ”uzină” și are peste 500 de funcții în organism, fiind de neînlocuit, motiv pentru care trebuie să fim atenți ca acesta să funcționeze corespunzător.

Printre cele mai importante funcții ale ficatului se numără:

- funcția de procesare și stocare a glucidelor, proteinelor, lipidelor, vitaminelor și mineralelor, elemente necesare bunei funcționări a organismului

- sintetizarea și secreția bilei, produsul important în digestia și absorbția substanțelor nutritive

- sintetizarea glucozei din acidul lactic și metabolizarea produșilor de degradare a globulelor roșii

- transformarea substanțelor toxice în produși netoxici, care sunt eliminați prin bilă, precum și metabolizarea alcoolului, însă acest lucru se face cu distrugerea unora dintre celulele hepatice

- sprijin pentru sistemul imunitar, celulele hepatice captează și digeră bacterii, ciuperci paraziți, resturi celulare filtrate din sânge

- metabolizarea și depunerea fierului, precum și metabolismul colesterolului, ficatul fiind locul principal de sinteză a colesterolului și principalul responsabil de nivelul colesterolului din sânge

Privind asupra acestor funcții importante pe care le ae ficatul, concluzia este una singură: starea generală de sănătate depinde foarte mult de sănătatea ficatului.

Armurariu, "armura ficatului", cel mai puternic hepatoprotector natural

Semințele de armurariu au capacitatea de a detoxifia ficatul, viteza de reparare a organelor, încetini progresia anumitor tipuri de cancer, trata infecții fungice, și vindeca mahmureala. 

De asemenea, protejează organismul împotriva efectelor secundare ale produselor farmaceutice, încetinește debutul Alzheimer, reduce riscul de boli de inimă și gestionează simptomele diabetului zaharat.

Semințele de armurariu oferă protecție ficatului

Semințele de armurariu sunt cunoscute pentru efectele sale detoxifiante asupra ficatului datorită complexului său de flavonoide numit Silimarină. Un studiu din 2017 confirmă faptul că poate ajuta la accelerarea procesului de vindecare în ficat, anulând o mare parte din daunele cauzate de consumul excesiv de alcool sau de alte comportamente dăunătoare asupra ficatului, inclusiv ciroza. Citește mai departe AICI.

Vezi și: 4 pași pentru încetinirea îmbătrânirii creierului. De ce este important să consumați ouă la micul dejun

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel