Alzheimer, cauzat de o bacterie gingivală? Cum ajunge din gură în creier

Florina Pop |
Data publicării:
Bătrâni
Bătrâni

O bacterie implicată afecțiuni gingivale ar contribui la dezvoltarea Alzheimerului, susține o cercetare recentă din Statele Unite.

O bună igienă a dinților împiedică apariția bacteria Porphyromonas gingivalis care ar duce la alte afecțiuni grave precum Alzheimerul, arată un studiu.

Cercetarea a fost coordonată de Jan Potempa, profesor la Școala de Stomatologie din cadrul Universității din Louisville și șef al Departamentul de Microbiologie de la Universitatea Jagiellonian din Cracovia, Polonia, se arată pe sciencedaily.com.

Studii clinice

Experimentele s-au făcut pe șoareci și au dovedit că bacteria Porphyromonas gingivalis se poate mișca din gură în creier și că această migrare poate fi blocată de substanțe chimice care interacționează cu toxine din bacteria amintită. Iar acestea din urmă sunt blocate de un medicament experimental denumit COR388, aflat momentan în studiile clinice pentru boala Alzheimer.

Cercetarea a constat în compararea probelor de creier de la persoanele decedate care au avut sau nu Alzheimer și care au fost cam de aceeași vârstă când au murit. S-a observat că bacteria a fost mai frecventă în probele de la pacienții cu Alzheimer, evidențiate prin amprenta ADN-ului bacterian și prezența toxinelor sale.

Alte aplicații

Autorii studiului au adus dovezi privind rolul bacteriei în boala autoimuna artrita reumatoidă (reumatism), precum si în cazul unei infecții pulmonare.

„Frumusețea unor astfel de abordări, în comparație cu antibioticele, este că astfel de intervenții vizează doar agenții patogeni cheie, lăsând singuri bacteriile comune bune, de care avem nevoie", afirmă Jan Potempa, citat de sciencedaily.com.

Bacteria poate apărea în timpul adolescenței și, în timp, cauzează chiar bacterii benigne în gură. Bacteriile pot călători din gură în sânge prin simplul gest de mestecare sau periere a dinților.

Soluții: periere, ață dentară

Cea mai bună modalitate de a împiedica scăparea de sub control a bacteriei, spun cercetătorii, e prin periere și folosirea aței dentare în mod regulat și vizita la un dentist cel puțin o dată pe an. Mai sensibili la infecția cu bacteria Porphyromonas gingivalis sunt fumătorii și persoanele în vârstă.

Studiul a fost prezentat la reuniunea anuală a Asociației Americane de Anatomiști.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel