Alți doi copii, suspecți de hepatita ”misterioasă”. În România s-a ajuns la 5 cazuri

Sonia Baciu |
Data publicării:
alti doi copii suspecti de hepatita. FOTO Pexels @ Anna Shvets
alti doi copii suspecti de hepatita. FOTO Pexels @ Anna Shvets

Alți doi copii din România, județul Sibiu, sunt suspecți de infecție cu hepatită a cărei cauză nu se cunoaște. 

Simona Berariu, purtător de cuvânt al DSP Sibiu, a declarat pentru MEDIAFAX. că este vorba despre o fată de 10 ani și un băiat de 16 ani din Sibiu. Cei doi sunt suspecți de hepatită de origine necunoscută.

Fata a fost internată pe 19 aprilie și externată în 21. Este posibil să aibă hepatită toxică și a urmat tratament pentru paraziți intestinali. Acum așteaptă rezultatul pentru markeri de hepatită E. 

Băiatul a fost internat în 26 aprilie și este încă în spital, în stare staționară.

Mai mulți copii cu vârste între o lună şi 16 ani s-au îmbolnăvit în lume de hepatită acută severă ”misterioasă”, respectiv virusurile care provoacă această boală nu au fost identificate. Astfel, 14 ţări au înregistrat până acum cazuri, cele mai multe fiind în Regatul Unit.

A fost un caz și în România, iar joi Ministerul Sănătății a informat că s-au înregistrat alte două cazuri suspecte, fiind vorba despre doi copii ”aflați în îngrijire”. Conform MS, cei doi copii nu sunt din București și au 8 luni, respectiv 10 ani.

Copila de 5 ani, cu hepatita misterioasă, suspectă de boala Wilson. Dr. Brașoveanu, despre noi investigații: Se transmite de la părinți

Prof. dr. Vladislav Brașoveanu, șeful Secției de Chirurgie și Transplant Hepatic din cadrul Spitalului Clinic Fundeni, a declarat, la Realitatea TV, că mama fetiței de 5 ani, care are forma de hepatită misterioasă, este compatibilă ”până în acest moment”, pentru un eventual transplant hepatic.

”S-au făcut câteva investigații la mamă, este vorba de o mămică de 26 de ani, foarte tânără, cu un ficat perfect, însă sunt necesare unele investigații pentru a vedea, există suspiciunea la fetiță că insuficiența hepatică este dată de boala Wilson, și atunci această boală se transmite de la părinți. Iar dacă datele ne vor arăta că mama nu este purtătoarea acelei gene ATP7b de boală Wilson, atunci vom continua cu investigațiile și se practica un transplant hepatic de la un donator viu, de la mămică. Tomografia și volumetria ne arată că volumul și calitatea ficatului mămicii este bun pentru a efectua un transplant hepatic de la un donator viu, cu lob stâng”, a spus prof. Brașoveanu.

Cât privește indicația de transplant în cazul fetiței, aceasta a fost pusă de către echipa pediatrică de hepatologi și gastroenterologi de la Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu”, pacienta urmând să fie evaluată și în cadrul Institutului Fundeni. Citește mai departe AICI

Vezi și: Ce sunt hepatitele și cum se manifestă. Dr. Marinescu:Ușor de tratat, cu condiția să avem diagnostic, deci să testăm

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel