Podoaba capilară este, pentru mulți, ca o carte de vizită, iar împuținarea sau, mai rău, pierderea ei, poate fi o tragedie. Numai că, spune medicul primar dermatolog Amalia Anghel, alopecia este în multe cazuri reversibilă!
Cum se pune diagnosticul
Indiferent de cauză, primul pas spre vindecare îl constituie punedrea unui diagnostic corect, spune dermatologul. Există un aparat special, care realizează o serie de fotografii în detaliu ale firului de păr, relevând problemele de substrat anatomic. „Tricoscopia este efectuată cu dermatoscopul FotoFinder, cel mai performant din domeniul său. Dacă vorbim de tratamente, putem aminti de mezoterapie, sau de terapia vampir", arată dr Amalia Anghel.
Când vine vorba de tratamente, medicul spune că acestea variază în funcție de cauza pe care o are alopecia. Spre exemplu, la unii pacienți ar putea fi vorba doar de alegerea proastă a produselor de spălat pe cap și, schimbarea șamponului ar putea fi suficientă. La cei care au probleme de stres, ar trebui manageriată cauza și aplicat tratamentul de regenerare a părului. În egală măsură, la cei care au probleme hormonale tiroidiene, trebuie tratată boala primară, apoi dacă e nevoie se vine cu tratamente suplimentare care să revitalizeze podoaba capilară. Pentru cei care iau medicamente care provoacă alopecie, medicii pot găsi soluții, în funcție de caz.
Dar dacă părul nu se regenerează și continuă să cadă, evident există și alte tratamente, iar dr Amalia Anghel a detaliat, pentru DC Medical, două dintre cele mai moderne:
Mezoterapia
Mezoterapia: „este o metodă non-chirurgicală, minim-invazivă care presupune administrarea directă a substanțelor medicamentoase la nivelul zonelor afectate de căderea părului. Vorbim de un complex de substanțe farmaceutice (vasodilatatoare, vitamine, substanțe bioactive, etc.) adaptat fiecărui pacient și fiecărei forme de alopecie în particular, care este injectat intradermic la nivelul zonelor afectate. Micro-înțepăturile sunt puțin dureroase, iar substanțele medicamentoase difuzează treptat în toată aria anatomică tratată", a explicat dr Amalia Anghel.
Acele folosite în cadrul acestei proceduri sunt extrem de mici, ca lungime (2-4 mm), și foarte subțiri. De asemenea, se folosesc seringi de 1 ml, pentru ca presiunea cu care se injectează cocktailul de substanțe să nu fie prea mare și să nu producă durere.
„Numărul ședințelor și frecvența cu care acestea se realizează sunt stabilite de către medicul dermatolog, în relație directă cu diagnosticul, și este adaptat în funcție de răspunsul pacientului la această procedură. În medie sunt recomandate 5-7 ședințe, efectuate la 7-14 zile distanță. Este o procedură de scurtă durată (30-45 minute), sigură, care nu necesită anestezie locală sau o altă pregătire din partea pacientului", a subliniat dermatologul.
Reacțiile adverse sau secundare sunt minime și sunt reprezentate, cel mai adesea, de un minim disconfort la locul înțepăturii, care trece în 2-3 ore, maximum.
„Mezoterapia este o metodă de tratament nouă în sfera bolilor dermatologice ce poate avea efecte notabile în toate formele de cădere a părului și mai mult, poate da rezultate în cazurile în care terapiile clasice au eșuat, sau poate fi asociată acestora pentru unele cazuri", a continuar dr Amalia Anghel.
P.R.P. (Terapia vampir), o metodă 100% naturală
„Terapia Vampir (P.R.P.) este o procedură medicală de reîntinerire cutanată (a pielii) prin refacerea structurii ei. Metoda constă în recoltarea sângelui (venos) de la pacient și procesarea acestuia cu ajutorul unui aparat care folosește forța centrifugă. Astfel, prin centrifugare, celulele roșii (eritrocite) sunt separate de plasmă și practic, se obține o plasmă autologă bogată în trombocite. Aceste trombocite sunt celule care conțin factori de creștere și reparare tisulară, care se eliberează în mod normal de organism pentru a vindeca țesutul lezat. Prin metoda aceasta, noi realizăm un concentrat în mod „artificial" folosind o eprubetă specială, care conține un strat separator de gel, ce permite ca doar plasma cu trombocite să rămână disponibilă pentru a fi extrasă cu seringa. Factorii de creștere reprezintă rezervorul fiziologic al organismului, care stă la baza proceselor reparatorii ale țesuturilor", a explicat dermatologul.
Plasma astfel obținută este reinjectată în zonele selectate, „sub forma unor microbolusuri, intraepidermice/intradermice, la aproximativ 1 cm. distanță, cu acoperire integrală a zonei de lucru. Alegerea unei opțiuni terapeutice/tratament trebuie să fie personalizată pentru un rezultat cât mai eficient, iar acest lucru se poate realiza numai după un diagnostic corect al tipurilor de alopecii" a mai spus dr Amalia Anghel. Evident, pentru cazurile rare care nu răspund la niciun fel de tratament, există și opțiunea implantului de păr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.