Alimentele pe care să nu le mânănci crude. Toxiinfecții alimentare

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Mâncare japoneză
Mâncare japoneză

Multe alimente crude sunt sigure, dar unele pot fi infestate cu bacterii sau paraziți ori pot conține substanțe toxice. Iată care sunt alimentele neprocesate care vă pot îmbolnăvi:

Sushi

Făcut din felii de pește crud, legume și avocado, sushi poate fi o modalitate bună de a obține vitamine și acizi grași omega-3. Dar sushi poate fi și infectat cu bacterii și paraziți, cum ar fi anisacaza (viermele anisakis), care poate provoca vărsături, diaree și dureri de stomac.

Copiii mici, femeile însărcinate sau cele care alăptează și persoanele cu probleme imunitare ar trebui să ignore peștele crud sau negătit. Oricine ar trebui să evite, de asemenea, peștii care ar putea fi bogați în mercur, cum ar fi peștele-spadă, tonul și rechin.

Porc

Carnea crudă sau negătită de porc poate avea bacterii cum ar fi salmonella, E. coli și listeria. Puteți să vă îmbolnăviți de la consumul de carne de porc care nu a fost suficient de bine gătită sau de la tocătoarele, blaturile sau ustensilele care au atins carnea de porc crudă. Carnea de porc trebuie gătită la cel puțin 70 de grade C, apoi este lăsată să se odihnească timp de cel puțin 3 minute înainte să o serviți.

Stridiile

Acestea pot fi infestate cu virusuri și bacterii din apele în care trăiesc. Dacă nu sunt bine preparate, pot infecta persoanele care le mănâncă. Stridiile pot răspândi o infecție numită vibrioză, care te poate face foarte bolnav. De asemenea, pot răspândi hepatita A, un virus care provoacă boli hepatice. Gătiți complet stridiile înainte de a le mânca, recomandă medicii de la WebMD.

Ceviche

Ceviche înseamnă fructe de mare crude, marinate în suc de lămâie sau lime. La fel ca sushi, există riscul să aibă bacterii și paraziți care pot provoca toxiinfecții alimentare. Evitați peștele negătit sau crud, mai ales dacă vă aflați într-un grup cu risc crescut, adică sunteți gravidă, alăptați sau aveți probleme imune. Gătiți fructele de mare la minimum 70 de grade Celsius, chiar și mai mult.

Carne tartare (friptura în sânge)

Este ok dacă nu vă place carnea bine făcută, dar nu este sigur să mergeți la cealaltă extremă. Friptura sau tartarul de pui este carnea mâncată negătită! Carnea crudă și păsările de curte au run risc mare să provoace intoxicații alimentare. Ele pot avea tot felul de bacterii, de la E. coli la salmonella, care vă pot îmbolnăvi grav. Pentru a fi în siguranță, carnea este bine să fie gătită.

Ouă crude

Ouăle proaspete pot fi infestate cu salmonella, care poate provoca otrăviri alimentare. Cel mai bun mod de a evita să vă îmbolnăviți este să vă asigurați că gătiți ouăle până când albușul și gălbenușul sunt tari. Puneți în frigider ouăle sau alimentele care conțin ouă imediat după ce le cumpărați/gătiți. Pentru rețetele care necesită ouă crude, cum ar fi sosul Caesar sau sosul olangez, folosiți numai ouă pasteurizate.

Făină și aluat

Poate fi tentant să guștați de aluat atunci când faci prăjituri, dar orice făină negătită vă poate face rău. Făina poate avea bacterii ca E. coli. Nu gustați aluatul crud sau amestecurile, și nu adăugați făină în produsele alimentare care nu vor fi gătite. Copiii nu ar trebui să se joace cu făină sau cu aluat.

Și după ce ați pus mmâna pe făină, nu uitați să vă spălați bine mâinile.

Cartofii cruzi

Ce faci cu un cartof care s-a înnegrit sau înverzit? Partea verde a cartofului are solanină, o substanță amară care vă poate îmbolnăvi. Poate provoca diaree, febră, cefalee și vărsături. Tăiați partea verde împreună cu nodurile (partea încolțită), și spălați cartofii înainte de a-i pregăti. Odată ce începeți, gătăți-i complet și nu îi mâncați niciodată cruzi.

Fasolea roșie

Dacă mâncați doar patru sau cinci boabe de de fasole roșie crude vi se poate face foarte rău. Fasolea - în special cea roșie – conține o proteină numită lectină sau PHA. De obicei este distrusă în timpul gătitului. Înmuiați fasolea roșie crudă timp de cel puțin 5 ore, apoi o scurgeți și aruncați apa, iar ulterior o firbeți timp de cel puțin 30 de minute.
Nu folosiți un slow-cooker. Nu va ridica temperatura suficient de mult cât să distrugă toxina. Fasolea conservată este sigură. Boabele respective au fost gătite deja.

Fasole Lima

Cianura otrăvitoare este prezentă în mod natural în unele alimente și plante, inclusiv în fasolea Lima, mai ales la cea sălbatică. Pentru a fi în siguranță, înmuiați fasolea Lima peste noapte, apoi fierbeți-o timp de cel puțin 2 ore înainte de a o mânca.

Migdalele amare

Ca și fasolea lima, migdalele amare au și cianuri. Dacă mănâncați un pumn de migdale amare asta vă poate îmbolnăvi. Dar migdalele pe care le cumpărați în magazine sunt din soiul dulce, care sunt bune pentru consum. Atenție la gust.

Ciupercile sălbatice

Unele ciuperci sălbatice au toxine precum agaritina și amatoxina. Acești compuși vă pot afecta ficatul și pot cauza alte probleme grave de sănătate. Chiar și ciupercile crude sau ciupercile lovite care nu au aceste toxine pot cauza reacții precum vărsături, diaree și dureri de stomac dacă nu sunt curățate și gătite înainte de a le mânca.

Boabe de ricin

Dacă mestecați și înghiți ricin, puteți fi expus la o otravă cu același nume. Și o cantitate mică vă poate fi fatală! Dacă doar semințele sunt înghițite (fără să fie nu mestecate), există o șansă ca organismul să nu asimileze în ricin.
Manioc (Cassava)

Ca și migdalele amare și fasolea de lima, maniocul crud are urme de cianură. Dacă rădăcinile sunt curățate și bine gătite, ele pot fi mâncate. Dar dacă sunt consumate crude sau negătite, ele pot provoca diaree, dureri de stomac și vărsături.

Frunzele de rubarbă

Tulpinile cărnoase, ca de țelină, sunt adesea folosite pentru a face plăcinte și sunt bune de mâncat. Dar frunzele plantei conțin acid oxalic, un compus toxic. Dacă le mâncați asta vă poate provoca arsuri în gură, probleme de respirație, diaree și dureri de stomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel