Alimente sănătoase - de ce să-i dai pește copilului, chiar de la un an

Angela Sabău |
Data publicării:
Peștele este un aliment sănătos
Peștele este un aliment sănătos

Aportul de pește la copii pare că ajută în prevenirea astmului, a eczemelor și unor alergii, arată specialiștii. Cu cât mai devreme încep să consume pește, cu atât mai protejați sunt.

Este cunoscut faptul că peștele esteun aliment foarte sănătos și este recomandat. Dar când vine vorba de copii, părinții sunt mult mai atenți la alimentație. Specialiștii însă spun că peștele este recomadnat copiilor pentru beneficiile pe care le aduce sănătății. Chiar și numai o dată pe săptămână consumat, aduce beneficii. Mai mult, ei spun că încă de la un an li se poate da pește sau ulei de pește.

Studiile arată că copiii care au consumat pește timpuriu au prezentat o reducere semnificativă a apariției eczemelor, respirației șuierătoare și astmului la vârsta de șase ani, după cum au raportat părinții.

 „Am comparat copiii care au mâncat pește cel puțin o dată pe săptămână până la vârsta de doi ani, cu copiii care au consumat mai puțin pește decât acesta”, spune profesorul asociat și primul autor Torbjørn Øien în Departamentul de Sănătate Publică și Asistență Medicală al Norwegian University of Science and Technology (NTNU).

Toate tipurile sunt benefice

Elementul de bază pentru studiu a fost cifrele din sondajul de alergii pediatrice Prevenirea alergiei în rândul copiilor din Trondheim, care a început în anul 2000. Datele de la peste 4.000 de familii au contribuit la aceste noi analize, care au investigat legătura dintre aportul de pește al mamei sau al copilului și dezvoltarea de eczeme, astm și febra fânului, la copil.

Toate aceste condiții de sănătate au crescut brusc în Norvegia din anii '50 și au fost legate de diverse schimbări în stilul nostru de viață, inclusiv faptul că populația în ansamblu mănâncă mai puțin pește.

"Se pare că consumul de toate tipurile de pește oferă un beneficiu pentru sănătate, nu doar peștele gras", spune Melanie Rae Simpson, autorul principal și coleg postdoctoral la Departamentul de Sănătate Publică și Asistență.

Alți factori de familie influențează mai puțin 

Autorii au luat în calcul și alți factori care pot fi implicați, cum ar fi statutul socio-economic.

Copiii din unele grupuri sociale - cum ar fi părinții cu studii superioare sau venituri mari – s-ar putea să aibă avantaje pentru sănătate, indiferent de factori multipli.

Poate că acești copii au pur și simplu mai mult pește în dietele lor, iar beneficiile pentru sănătate nu se datorează exclusiv aportului lor de pește, ci și altor câțiva factori influențatori. Echipa de cercetare a făcut tot ce a putut pentru a ține cont de acești posibili factori.

O concluzie a studiului este că ar trebui să creștem aportul de pește la copii în primul an de viață, pentru a avea un efect preventiv împotriva eczemelor și astmului, arată medicalxpress.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel