Publicitate
Adoptarea unei alimentaţii sănătoase poate reduce severitatea durerii cronice, a constatat un studiu australian, transmite luni agenţia Xinhua, citează Agerpres.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Australia de Sud a identificat, într-un nou studiu, o asociere directă între un aport sporit de alimente recomandate în "Australian Dietary Guidelines" ale guvernului federal - îndrumări privind alimentaţia sănătoasă - şi reducerea nivelului de durere corporală, în special în rândul femeilor.
"Este de notorietate faptul că a mânca bine este benefic pentru starea de sănătate şi starea de bine. Dar a şti că schimbările simple în dietă pot contracara durerea cronică ar putea avea un efect major", a declarat Sue Ward, coautoare a studiului.
Cercetări anterioare au demonstrat că peste 30% dintre persoanele din întreaga lume se confruntă cu durerea cronică, femeile şi persoanele supraponderale sau obeze fiind cele mai afectate.
Noul studiu a constatat că un consum mai mare de alimente de bază precum legume, fructe, cereale, carne slabă, lactate şi alternative la acestea reduce durerea cronică, indiferent de greutatea corporală.
"Este extrem de valoros să ştim că alegerile alimentare şi calitatea generală a alimentaţiei unei persoane nu numai că o vor face mai sănătoasă, dar vor contribui şi la scăderea nivelului de durere", a precizat Ward.
Studiul a constatat că efectul alimentaţiei sănătoase asupra reducerii nivelului de durere cronică a fost mai evident în cazul femeilor decât al bărbaţilor.
Ward a indicat că este posibil ca proprietăţile antiinflamatoare şi antioxidante ale grupurilor de alimente de bază să fie cele care reduc durerea. Echipa sa nu a putut, însă, să declarare cu certitudine că o alimentaţie mai slabă calitativ conduce la un nivel mai mare de durere sau că prezenţa durerii este cea care conduce la o alimentaţie nesănătoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.