Obiceiurile alientare nesănătoase ar putea crește riscul de cancer la fel de mult precum consumul de alcool, potrivit raportului unei noi cercetări. Studiul de la Universitatea Tufts a constatat că dietele sărace duc la aproximativ același număr de cazuri de cancer ca și consumul de alcool în Statele Unite.
Cercetătorii au spus ca studiul lor a estimat că factorii alimentari s-ar putea să fi determinat peste 80.000 din cazurile noi de cancer invaziv raportate în 2015, sau aproximativ 5% din totalul anului în rândul adulților din SUA, scrie webmd.com.
Alcoolul a fost asociat cu 4%, până la 6% dintre cazuri, excesul de greutate și obezitatea cu 7% până la 8% dintre cazuri, iar inactivitatea fizică cu 2% până la 3%, au remarcat autorii studiului.
Studiul a constatat, de asemenea, că dieta săracă a fost legată de 38% dintre cazurile de cancer colorectal și cu aproape 26% din cazurile de cancer la nivelul gurii, faringelui și laringelui raportate în 2015 în Statele Unite.
În cifre reale, în 2015, dieta slabă a fost asociată cu peste 52.200 de cazuri de cancer colorectal; peste 14.400 cazuri de cancer la nivelul gurii, faringelui și laringelui; aproape 3.200 de cancere uterine; peste 3.000 de cazuri de cancer de sân la femeile aflate în postmenopauză; 2.000 de cancere de rinichi; aproape 1.600 de forme de cancer la stomac și 1.000 de cancere hepatice.
Cercetătorii au analizat, de asemenea, obiceiurile alimentare specifice legate de riscul de cancer.
Consumul redus de cereale integrale a fost asociat cu cel mai mare număr și proporție de cazuri de cancer legate de regimul alimentar, urmate de niveluri scăzute de produse lactate, consumul prea mare de carne procesată sau de carne roșie, consum redus de legume și fructe și consumul de alimente bogate în zahăr și băuturi îndulcite.
Factori de risc
Obezitatea a jucat un rol în aproximativ 16% din cazurile de cancer asociate cu dieta, au arătat concluziile.
Bărbații, adulții de vârstă mijlocie (cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani) și cei negri și hispanici au avut cele mai mari rate de cancer asociate cu dieta, comparativ cu alte grupe de vârstă, sex sau rasiale/etnice, potrivit raportului. Studiul a fost publicat pe 22 mai în revista JNCI Cancer Spectrum.
„Descoperirile noastre subliniază posibilitatea de a reduce povara cancerului și a inegalităților în Statele Unite, prin îmbunătățirea aportul de alimente”, spune autorul, Fang Fang Zhang, un cercetător în domeniul cancerului și al nutriției la Tuft's School of Nutrition Science and Policy, într-un comunicat de presă al universității.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.