Alăptarea sau alimentația la sân este cea mai eficientă modalitate de nutriție pentru copiii nou-născuți. Alăptarea este o soluție universală care oferă tuturor un start corect și șanse egale în viață. Alăptare exclusivă - hrănirea sugarilor numai cu lapte matern în primele șase luni de viață - ajută copiii să crească, prevenind subnutriția, promovând dezvoltarea creierului și reducând riscul ca aceștia să devină supraponderali.
În conformitate cu recomandările OMS, alimentaţia la sân se recomandă să fie inițiată în prima oră de la naștere și să fie exclusivă până la vârsta minimă de 6 luni, fiind urmată de continuarea alăptării la sân, la cerere, alături de o alimentație complementară, corespunzătoare până la vârsta de doi ani a sugarului, sau mai mult, potrivit unui comunicat de presă al DSP Bihor.
Analiza detaliată a prevalenței alăptării exclusive a copiilor mai mici de 6 luni, pe grupe de vârstă lunare, relevă că, în prima lună de viaţă, ponderea copiilor alăptaţi exclusiv depăşeşte doar cu puţin 30%. Indiferent de studiul pe care l-am considera de referinţă, prevalenţa alăptării exclusive a scăzut în ultimii 7-8 ani. Iniţierea alăptării în prima jumătate de oră s-a realizat la 8,3 % dintre nou născuți.
Laptele matern, primul „vaccin” al copilului
Alăptarea este, de asemenea, primul vaccin al nou-născutului, oferind anticorpi vitali și o stimulare a imunității.
Alăptare are numeroase efecte benefice asupra:
· Copilului: combate bolile infecțioase, reduce incidența și severitatea diareei, reduce infecțiile respiratorii și otita medie acută, previne cariile dentare, sporește inteligența, etc.
· Mamei: creşte distanţa dintre sarcini, reduce riscul de cancer mamar și ovarian, reduce riscul de hipertensiune arterială, etc.
În ciuda acestor beneficii clare, mulți copii nu sunt alăptați. La nivel global, numai aproximativ 2 din 5, dintre toți nou-născuții, sunt puși la sân în decurs de o oră de la naștere - și numai 40% dintre copii sub șase luni sunt alăptați exclusiv.
Conform unui studiu desfășurat în 2016 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în România, rata alăptării exclusive a fost de 12,6%, printre cele mai mici din Europa. Datele analizate în dinamică, indică o scădere a ratei alăptării exclusive în ultimii ani.
Săptămâna alimentației la sân
Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân este sărbătorită în fiecare an în perioada 1-7 august. Anul acesta, Direcția de Sănătate Publică Bihor (DSP) marchează această săptămână prin campania cu sloganul „Informați părinții. Promovați alimentația la sân! Acum și pentru viitor!”
Campania are ca obiectiv general asigurarea unei nutriții optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni, iar ca obiective specifice în acord cu obiectivului OMS, creșterea la 50% a copiilor alimentați exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, până în anul 2025.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.