Alexandru Rafila: să evităm să discriminăm oamenii pe baza vaccinării

DCMedical Team |
Data publicării:
Rafila, despre refugiații veniți din Ucraina
Rafila, despre refugiații veniți din Ucraina

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS spune că, deși vaccinarea este soluția pentru a depăși pandemia, persoanele nevaccinate nu ar trebui să fie discriminate.

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a vorbit despre campania de vaccinare și posibile restricții pentru persoanele nevaccinate. Potrivit lui, nevaccinarea nu ar trebui să fie un motiv de discriminare pentru români.

Rata de vaccinare este încă mică mică în România, însă cu toate acestea, numărul deceselor și al cazurilor grave este încă mic. Totuși, s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infecții noi. Autoritățile medicale spun însă că trebuie să ne așteptăm ca această creștere să fie și mai mare, deoarece, la fel ca în alte țări, ar urma să vină încă un val al pandemiei. Alexandru Rafila spune că vaccinarea oferă o oarecare siguranță.

„În aceste condiții în mod evident trebuie foarte strict monitorizată circulația tulpinilor în România și eventualele focare trebuie rapid puse sub control. În perioada următoare, probabil, această creștere moderată, inițială va fi mai puțin comunitară și mai mult concentrată în focare pe de o parte. Pe de cealaltă parte campania de vaccinare este cea care oferă siguranță. Cazurile grave, spitalizarea și decesele sunt evitate la persoanele care sunt vaccinate. Atunci în mod evident vaccinarea este răspunsul. Din păcate, noi avem o acoperire vaccinare redusă și chiar dacă am corobora acoperirea vaccinală cu persoane care s-au imunizat prin trecerea prin boală cu siguranță că nu depășim 50% față de alte țări care au răspuns imun generat de boală și de vaccinare mult mai mare.

Din cauza asta eu am anumite rezerve și cred că cel mai important lucru ar fi să încercăm să ne convingem concetățenii că mai avem câteva săptămâni la dispoziție încât acoperirea vaccinală să se apropie de cea din țările din Uniunea Europeană.

Noi suntem pe ultimul loc și, din nefericire, succesul campaniei de vaccinare a fost extrem de limitat şi în momentul de față putem chiar să discutăm de un eșec pentru că în fiecare zi se vaccinează undeva între 5 și 10 mii de persoane. Este foarte puțin", a spus Alexandru Rafila la Antena 3.

Alexandru Rafila este de părere că nu ar trebui să se facă discriminare între persoanele vaccinate și cele nevaccinate. 

„Trebuie să evităm să discriminăm oamenii pe baza vaccinării pentru că vaccinarea trebuie să fie voluntară, oamenii trebuie să înțeleagă utilitatea vaccinării. Mie mi se pare că a împărți lumea în vaccinaţi şi nevaccinați  nu este un lucru bun pentru că generează frustrări, inechități și discriminarea să știți că nu este încurajată.

Organizația Mondială a Sănătății tot timpul a menționat acest lucru pentru că nu trebuie să faci discriminare între cei vaccinaţi şi nevaccinați, trebuie însă să faci o campanie de informare țintită pentru fiecare categorie socială.
Ori lucru ăsta nu prea s-a întâmplat. Adică nu poţi să compensezi incapacitatea guvernului de a face campanie de informare de bună calitate și de a convinge lumea să se vaccineze cu măsuri punitive", a mai spus Alexandru Rafila.

Referitor la listele cu țările cu risc epidemiologic actualizate de CNSU periodic medicul Alexandru Rafila a recomandat de asemenea o mai bună informare astfel încât românii întorși din vacante să nu fie puși în situații limită acasă.

„Ar trebui să existe și o campanie de informare foarte clară pentru turiști atât pentru adulți și mai ales pentru copii. Lucrurile trebuie explicate mult mai bine, astfel încât oamenii să nu intre într-o situație limită și să fie obligați, de exemplu, să intre în carantină întreaga familie la întoarcerea în țară dacă cumva nu este vaccinat sau unii membrii ai familiei", a mai spus Alexandru Rafila la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel