Alexandru Rafila: Primul lucru de făcut în gestionarea pandemiei - asigurarea accesului pacienţilor la servicii ambulatorii

Adisa Codruț |
Data publicării:

Alexandru Rafila crede că prioritar, în gestionarea pandemiei, trebuie să fie accesul paceinților la serviciile ambulatorii.

Alexandru Rafila a fost întrebat ce măsuri ar trebui luate, având în vedere că valul V al pandemiei de COVID 19 ar putea lovi România foarte repede, potrivit opiniei unor specialişti.

"De 5 zile avem o rată de reproducere a infecţiei scăzută, cea mai mică din ultimul mult timp, avem 0,66, vedem când lucrurile încep să se schimbe într-un fel sau în altul. În mod evident, din punctul meu de vedere, primul lucru care ar trebui făcut ar fi asigurarea accesului precoce al pacienţilor la servicii ambulatorii şi încurajarea tuturor persoanelor care sunt diagnosticate pozitiv să se prezinte din primele zile la medic, pentru că aceste cazuri complicate şi numărul mare de decese a fost cauzat, şi asta e una dintre concluziile raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de prezentarea tardivă la medic, de obicei în unităţile de primiri-urgenţe, a pacienţilor care au dezvoltat forme complicate. Şi, această prezentare tardivă a dus, în mod evident, la creşterea numărului de decese şi la supraaglomerarea secţiilor de terapie intensivă", a declarat Rafila, marţi, la sediul Ministerului Sănătăţii.

Rafila a mai arătat că că una dintre soluţii este aceea de "dezvoltare a serviciilor ambulatorii".

"Trebuie să avem nişte discuţii foarte clare, trebuie să ne ajute, în mod evident, medicii de familie, trebuie să vedem ce facem cu ambulatoriile de specialitate. Şi, atât câte se poate, tratamentul de administrat corect în ambulatoriu. Şi să terminăm cu medicaţia aceasta care nu are nicio legătură cu tratamentul infecţiei şi care încă este practicată pe scară largă în România şi care, vedeţi, duce la apariţia de cazuri complicate, pentru că, nefiind eficientă, în mod evident, se ajunge ca pacienţii să se prezinte tardiv la medic. Medicaţia de acasă, care fie e prescrisă neconform, fie nu e prescrisă de nimeni şi oamenii îşi fac rost, în ghilimele, de medicamente şi se tratează singuri. Astea sunt lucrurile cele mai grave care duc, până la urmă, la apariţia problemelor şi la mortalitatea, care este incredibil de mare, din România. Gândiţi-vă că noi am fost pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de decese raportate la populaţie", a mai afirmat Rafila.

"Această neîncredere a oamenilor în sistemul de sănătate, în general în autorităţi, a făcut ca ei să se prezinte foarte târziu la medic şi lucrul ăsta trebuie să schimbe şi putem asta, cred, şi împreună ", a completat el.

De asemenea, referitor la scăderea numărului de teste din ultima perioadă, Rafila a subliniat că trebuie încurajată şi testarea la o scară mai largă a populaţiei, întrebat despre scăderea numărului de teste în ultima perioadă.

"Eu am în program această creştere a accesibilităţii la testare. Gândiţi-vă, numai în mediul rural, nu ai unde să te testezi în mediul rural, decât în puţine locuri. Şi orice persoană care bănuieşte că ar putea fi infectată trebuie să se testeze şi introdusă în sistemul ăsta care o monitorizează şi îi oferă tratament dacă este cazul. Totuşi, chiar dacă a scăzut numărul de teste, vă rog să vă uitaţi şi la proporţia de teste pozitive din totalul testelor efectuate. Acum e în jur de 8% şi am plecat de la 25%, deci este o scădere de circa 3 ori a proporţiei de teste pozitive. Lucrurile astea sunt corelate, dar probabil dacă am face mai multe teste am putea, încă, să mai găsim persoane infectate şi e bine să ştim exact care este situaţia epidemiologică în orice moment, cât mai aproape de realitate", a declarat Rafila. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel