„Asistăm la o aparență reducere a numărului de cazuri și în mod evident, dacă se iau decizii la relaxare, se ține cont de acest număr redus. Impactul potențial al tulpinii mutante nu a fost constatat până în momentul de față”, este părerea Profesorului Rafila.
„Eu cred că putem face astfel de aprecieri, pentru perioada următoare, dacă am avea o radiografie fidelă a actualei situații și nu o avem. Și am putea să investigăm focarele cu un număr neașteptat de cazuri în anumite comunități. Și sigur că acolo a putea găsim și tulpină mutantă din Marea Britanie sau altă tulpină, care au o transmisibilitate cu 50% mai mare decât tulpină clasică”, a spus el.
El a mai precizat că ministrul Sănătății este cel care ar tebui să cunoască datele reale ale infectărilor, în contextul în care acesta s-a opus relaxării măsurilor, chiar pe motiv că aceste date nu sunt cunsocute.
„Ministrul Sănătății nu înțeleg de ce pune la îndoială datele. Dânsul are toate pârghiile că să nu le mai pună la îndoială și mai ales că să nu ne mai pună pe noi la îndoială. Coordonează întreagă activitatea legată de stare și cred că deja era suficient timp că aceste lucruri să devină funcționale de la instalarea noului Guvern.
Această lamentare nu are niciun fel de legătură cu realitatea, pentru că realitatea aceasta este: Dânsul are pârghiile necesare să organizeze în așa fel activitatea încât să putem, într-o săptămâna sau două, să avem o radiografie fidelă a situației epidemiologice din țară.”
Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU), întrunit în şedinţă vineri, a decis redeschiderea parţială, la interior, a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, sălilor de spectacole şi de jocuri de noroc.
Decizia se aplică începând de luni şi a ţinut cont de evoluţia ratei de infectare în Capitală, în contextul în care rata de infectar a scăzut la 2,52 la mia de locuitori, scrie Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.