Alexandru Rafila: câte infecții noi vom avea spre finalul lunii aprilie

Angela Sabău |
Data publicării:
Prof dr Alexandru Rafila. Foto: DC Medical
Prof dr Alexandru Rafila. Foto: DC Medical

Alexandru Rafila a făcut precizari cu privire la creșterea numărului de infecții estimat până la finalul lunii. De asemenea, el a arătat când se așteaptă să se relaxeze restricțiile.

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a explicat la Antena 3 că, cel mai probabil, în luna mai vom avea o relaxare restricțiilor. De asemenea, el a precizat câte infecții sunt estimate pe la finele lunii aprilie.

„Nu pot să știu când se va opri starea de urgență, dar probabil că vom aștepta 2-3 săptămâni până vom ajunge la maximul numărului de cazuri noi. E important ca acest număr să nu crească vertiginos, să crească la o valoare care să permită asistența medicală corespunzătoare în această perioadă.

Undeva în luna mai, să se permită reluarea activităților. E absolut necesară, lumea își dorește să revină la o situație cât de cât normală, chiar dacă diferită de ceea ce am trăit înainte. Păstrând această distanțare socială, regulile igienice, cred că putem relua activitatea economică. E imperios necesar să ne gândim la modul în care vom funcționa în perioada următoare”, a spus Rafila.

„Probabil că spre sfârșitul lunii aprilie vom avea undeva spre 12 și 14.000 de cazuri noi. Important e ca numărul de cazuri noi să nu crească foarte mult și nu la persoane care au boli cronice grave”, a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel