Alertă de viroze. Cum vă protejați!

Alexandra Mănăilă |
Data actualizării: | Data publicării:
Infecții respiratorii
Infecții respiratorii

Numărul afecțiunilor respiratorii acute este în creștere. A ajuns la aproape 95.000 la nivel național. Numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute, incluzând gripa clinică, IACRS și pneumoniile a fost săptămâna trecută de 94527, cu 13.1% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (83563), potrivit Institutului Național de Sănătate Publică. 

Numai la Iași într-o singură săptămână s-au înregistrat 7.609 de persoane cu viroze respiratorii, 1.508 cu pneumonie și 162 au avut nevoie de internări datorită severității clinice și a complicațiilor. Dr. Tudor Ciuodaru, medic primar urgențe, avertizează că este alertă de viroze, specificând că o particularitate a acestora o reprezintă tusea iritativă, seacă, prelungită datorată inflamaţiei mucoasei laringiene, care cedează greu la medicaţia antiinflamatoare.

Frigul şi aerul uscat sunt medii propice pentru dezvoltarea, multiplicarea şi circulaţia virusurilor. Virusurile invadează mucoasa şi încep să se dezvolte, cauzând răceala. Transmiterea de la o persoană la alta se face cu uşurinţă pe cale aeriană (vorbire, tuse, strănut) sau prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii aflate pe mâinile acestora sau pe suprafeţe contaminate.

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra grupele aflate la risc: vârstnicii peste 65 de ani, copiii sub 5 ani, gravidele, imunodeficienţii, pacienţii cu afecţiuni respiratorii sau cardiovasculare cronice.

,,Infecţiile căilor respiratorii superioare precum rinitele, laringitele, faringitele, bronşitele creează numeroase probleme, mai ales celor cu o sensibilitate respiratorie preexistentă, iar pe lângă banalele viroze ne aşteptăm şi la noi cazuri de gripă", a precizat dr. Tudor Ciuhodaru, pe pagina sa de facebook.

Simptomele gripelor și virozelor

Neglijarea simptomelor afecţiunilor respiratorii de sezon poate duce de la o viroză obişnuită la o infecţie respiratorie gravă, poate chiar letală. De aceea, este important să fiți atenți la manifestările bolii.

Simptomele pot fi: febră 39 – 40 grade Celsius, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, astenie fizică (slăbiciune), congestionarea faringelui (roşu în gât), răguşală până la afonie (pierderea vocii), tuse frecventă, uscată şi obositoare, inapetenţă (lipsa poftei de mâncare), greţuri, vărsături. Simptomele unei viroze respiratorie datorată altor tipuri de virusuri decât virusurile gripale sunt debutul mai lent al bolii (începe uşor cu usturimi în gât, nas înfundat, dureri de cap) cât şi după evoluţia mai uşoară a bolii, arată specialiștii Direcței de Sănătate Galați.

Cum vă protejați, câteva reguli simple

Evitaţi contactul cu persoanele bolnave: evitaţi aglomeraţiile din mijloacele de transport în comun, spaţiile comerciale, în care sunt şanse crescute de a veni în contact cu o persoană infectată, care să vă transmită boala pe cale aeriană, prin contact direct sau obiecte contaminate.

Nu staţi lângă persoanele care tuşesc sau stranută, nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi, mai ales şcolare, persoanele bolnave. Pacientul va fi izolat de restul familiei într-o cameră separată luminoasă, aerisită, cu o temperatură medie de 22 – 24 grade.

Respectaţi regulile generale şi individuale de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, pusul mâinii la gură atunci când tuşiți sau strănutați, evitarea contaminării prin atingerea cu mâinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuinţelor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-22 grade precum şi igienizarea spaţiilor şi a suprafeţelor. Spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, spălatul trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistând pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mâinile cu prosoape de hartie sau aer cald sau dacă nu sunteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficienţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.

Evitaţi stresul termic: îmbrăcăminte adecvată, consumul de lichide calde, evitarea deplasărilor matinale şi nocturne când este foarte frig, alternarea repausului în spaţii încălzite precum instituţiile pubilice şi magazine.

Respectaţi un regim de alimentar adecvat: bazat pe fructe şi legume proaspete, bogate în vitamine. E important să renunţaţi la fumat, să evitaţi consumul de alcool şi să respectaţi programul de odihnă.

Evitaţi automedicaţia. Trebuie să ţineţi cont că nu există tratament specific, ci doar simptomatic cu rol în ameliorarea stării clinice şi că orice tratament, inclusiv vaccinarea, trebuie făcute doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialiştilor. Antibioterapia fără discernământ este nu doar inficientă, ci şi potenţial periculoasă pentru că duce la selecţionarea germenilor rezistenti, agravarea afecţiunilor de bază sau dă efecte secundare multiple nedorite.

Vaccinarea antigripală, protecție împotriva îmbolnăvirilor

Până pe data de 25.11.2018, conform Institutului Național de Sănătate Publică (INS), din persoanele din grupele la risc au fost vaccinate 942.741 de persoane cu vaccin antigripal, distribuit de Ministerul Sănătății. Cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă o reprezintă vaccinarea antigripală, susține DSP Galați. Această vaccinare protejează persoana vaccinată numai faţă de virusurile gripale circulante în sezonul respectiv. Vaccinarea este recomandată tuturor persoanelor începând cu vârsta de 1 an. Acesta trebuie să fie efectuată în stare bună de sănătate, singura contraindicaţie la vaccinare fiind alergia la proteine de ou.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel