Alergenii sunt substanţele care vă fac să strănutaţi, să tuşiţi sau să vă curgă nasul. Alergenii sunt de mai multe feluri.
Alergenii pot fi împărţiţi în cinci categorii: ingeraţi, injectabili, de contact, infectanţi şi, tipul care dă cele mai mari bătăi de cap, inhalaţi.
Alergenii ingeraţi sunt acei alergeni care conțin orice poate fi mâncat sau băut, cum ar fi alimentele, băuturile sau medicamentele.
Alergenii injectabili reprezintă orice este injectat în organism, medicamente sau vaccinuri. Muşcăturile sau înţepăturile de animale sau insecte pot de asemenea introduce alergeni în organism, prin penetrarea pielii.
Alergenii de contact includ substanţe care ating sau vin în contact cu pielea, cum ar fi îmbrăcămintea, plantele, metalele, lemnul, loţiunile şi produsele din piele naturală sau sintetică.
Alergenii infectanţi sunt organisme care fie infectează corpul fie cresc în mod normal la nivelul lui, şi duc la simptome de alergie. Aceştia includ bacterii, ciuperci şi paraziţi cum ar fi viermii sau protozoarele.
Alergenii inhalatori sunt particule din aer, inclusiv polenurile, mucegaiurile, părul de animale, praful, medicamentele inhalatorii şi chiar parfumurile.
Vezi și: Bogată în vitamine, andiva are efecte anticancerigene și antiinflamatorii
Alergenii și alergiile alimentare
Alergia alimentară apare ca reacție a sistemului imunitar la anumite alimente. Deși reacțiile alergice sunt adesea ușoare, există și situații în care acestea se manifestă sever.
Singura modalitate de a gestiona aceste consecințe presupune evitarea alimentelor care fac persoana să se îmbolnăvească. Legislația europeană, susținută de știință, asigură faptul că recomandările privind alergenii se regăsesc pe ambalajele alimentare.
”De obicei, oamenii sunt alergici la nuci, crustacee și anumite fructe. O reacție alergică poate fi cauzată de o cantitate mică de ingrediente alimentare la care este sensibilă o persoană.
Simptomele unei reacții alergice pot fi ușoare (mâncărimi sau erupții cutanate) sau pot evolua până la simptome mai grave, cum ar fi vărsături, diaree, dificultăți respiratorii și anafilaxie ocazională (șoc)”, notează European Food Safety Authority.
Vezi și: Sindromul Alport, boala de rinichi. Duce la pierderea auzului și văzului
Simptomele alergiei alimentare
Simptomele intoleranței alimentare sunt dificultăți la digerarea anumitor substanțe, cum ar fi glutenul, balonare, crampe abdominale și diaree.
Cum verificăm produsele
Este foarte important să putem identifica cu ușurință alergenii de pe etichetele alimentelor.
Prin verificarea ingredientelor de pe etichetele alimentelor preambalate, care oferă informații despre alergeni, și, în prealabil, a informațiilor despre alimentele preambalate, oamenii le pot evita în cazul în care sunt alergici.
”Cerințele de etichetare a produselor alimentare privind ingredientele alergene sunt cruciale, astfel încât persoanele cu alergii să poată evita ingredientele care le pot îmbolnăvi.
Pe lângă faptul că oferă sfaturi de utilizare prin intermediul etichetelor, cercetătorii evaluează și noile ingrediente în cazul în care acestea constituie potențiali alergeni și analizează modul în care factori precum procesarea alimentelor pot afecta potențialul alergen", afirmă Antonio Fernandez Dumont, Specialist în siguranța proteinelor, EFSA.
Cercetătorii europeni responsabili cu alergiile alimentare au contribuit la definirea lor științifică privind procesul legislativ pentru etichetarea alimentelor. În prezent, producătorii de alimente vândute în Uniunea Europeană trebuie să marcheze 14 alergeni conform legislației UE.
Aceștia includ cerealele care conțin gluten, lapte, ouă, nuci, arahide, boabe de soia, pește, crustacee, moluște, țelină, lupin, susan, muștar și sulfiți. Iar știința alergenilor continuă să evolueze, astfel încât această listă să poată fi actualizată pe viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.