ALARMANT: Masă de post, până la 38 de E-uri în pate de post, margarină, pâine, lapte de soia și halva

Dana Lascu |
Data publicării:
Masă de post. Foto: Pixabay
Masă de post. Foto: Pixabay

În doar cinci dintre produsele pe care românii par să le prefere la masa de post poți aduna până la 38 de E-uri, arată un studiu al InfoCons. 

Fiecare dintre noi adoptă un regim alimentar după bunul plac, alții după starea de sănătate sau după recomandarea nutriționiștilor sau a doctorilor. Părerile sunt împărțite, unii oameni preferând să consume și produse de origine animală, alții însă, limitându-se doar la legume, fructe și pește.

Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului la ortodocși, acest post ține 40 de zile, începând cu data de 15 Noiembrie 2020 și sfărșind la 25 Decembrie 2020.

Pe lângă multe variante pe care le putem lua în considerare, avem și pate-ul vegetal, de post, împreună cu  margarina, care puse pe pâine alcătuiesc un sandvich simplu, rapid și gustos.

În urma studiilor pe care le-a efectuat InfoCons a ajuns la concluzia că un astfel de sandvich, care este consumat atât de adulți, dar și de cei mici, poate ajunge să conțină chiar și 30 de E-uri! Acesta poate fi consumat ca o gustare sau poate înlocui o masă întreagă.

Într-un astfel de sandvich putem găși următoarele E-uri:

1. Pate de post în care se regăsesc15 aditivi alimentari și anume

E-uri

Nr. de produse în care acestea sunt prezente
E407 – 22 produse (95.65%)
E621 - 21 produse (91.30%)
E301 - 16 produse (69.56%)
E150 - 14 produse (60.86%)
E330 - 13 produse (56.52%)
E481 - 11 produse (47.82%)
E452 - 11 produse (47.82%)
E415 - 11 produse (47.82%)
E472 - 10 produse (43.47%)
E451 - 10 produse (43.47%)
E120 - 10 produse (43.47%)
E635 - 8 produse (34.78%)
E508 - 5 produse (21.73%)
E412 - 5 produse (21.73%)
E316 - 4 produse (17.39%)
E466 - 3 produse (13.04%)
E516  - 3 produse (13.04%)
E472a - 2 produse (8.69%)

2. Margarină, în care putem cu ușurință identifica până la 6-8 e-uri într-un singur produs, printre care: 

E100 - curcumina - colorant sintetic, poate duce la scăderea glicemiei;
E160b - colorant sintetic obținut  din organisme modificate genetic;
E202 - sorbat de potasiu, conservant sintetic, poate provoca tulburări de digestive grave;
E476 - emulgator sintetic - are un efect toxic moderat și poate provoca alergii.

3. Pâine, în care putem găsi 7 aditivi alimentari într-un singur produs, și anume:

E160 - Beta-caroten
E170 - Carbonat de calciu
E200 - Acid sorbic
E223 - Metabisulfit de sodiu
E262 - Acetat de sodiu
E263 - Acetat de calciu
E270 - Acid lactic
E282 - Propionat de calciu
E300 - Acid ascorbic
E304i - Palmitat de ascorbil
E322 - Lecitină
E330 - Acid citric
E471 - Mono și digliceridele acizilor grași
E472 - Esterii acetici ai mono- şi digliceridelor cu acizi grași
E475 - Esterii poliglicerici ai acizilor grași
E481 - Stearoil 2 lactilat de sodiu

ATENȚIE! Alimentele care conțin aditivii E160, E170, E200, E223, E262, E270, E300, E472, E475 sau E481 nu pot fi folosite în alimentația copiilor mici sau sugarilor.

Pentru a întregi această gustare și a avea un nivel de saturație mai mare, putem adăuga:

4. Un pahar cu Lapte de soia în care putem cu ușurință identifica până la 5 E-uri într-un singur produs, printre care: Fosfați (E341), caragenan (E407), gumă gellan (E418), gumă carruba (E410) sau dioxid de siliciu (E551).

și ca desert

5. O bucată de Halva în care se regăsesc 3 E-uri și anume: E965(i): sirop de maltitol, stabilizatori și îndulcitor care poate avea efect laxativ, E420: sorbitol, îndulcitor hipocaloric care poate produce balonare şi flatulenţă și E330: acid citric. 

Adunându-se astfel doar la o singură masă 38 de aditivi alimentari.

Recomandat este să avem 3 mese pe zi, uneori chiar și cu mici gustări între ele. Dacă adunăm și aditivii alimentari de la celelalte alimente/sucuri consumate în ziua respectivă, ne trezim că am ingerat un număr destul de mare de E-uri, uneori acestea repetându-se în dieta din acea zi, fapt care poate dauna.

„Și produsele de post conțin E-uri. Trebuie să fiți atenți la câte E-uri consumați într-o zi. Nu uitați să citiți etichetele produselor înainte de a le consuma! InfoCons vă pune la dispoziție aplicația InfoCons coduri de bare, pe care o puteți descărca gratuit de pe orice dispozitiv iOS sau Android și unde puteți scana etichetele produselor.

De asemenea, nu uitați că, dacă întâmpinați o problemă, puteți apela numărul 021 96 15, număr cu tarif normal în rețeaua Telekom și consultanții noștri vă vor oferi informații despre cum puteți depune o sesizare. Vă rugăm să țineți seama că, pentru o sesizare eficientă, trebuie să prezentați bonul fiscal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel