Studiul, publicat în Journal of the American Heart Association (link direct studiu), un jurnalul cu acces deschis al Asociației Americane a Inimii, a descoperit că factorii de risc pentru bolile cardiovasculare, inclusiv hipertensiunea arterială, pot începe în copilărie. Cercetări anterioare arătaseră că alăptarea este asociată cu un risc mai mic de boli cardiovasculare la vârsta adultă. Cu toate acestea, cantitatea și durata de alăptare necesare pentru a obține beneficii cardiovasculare nu au erau clare.
„Acest nou studiu este primul care evaluează asocierea alăptării în primele zile de viață cu tensiunea arterială în copilărie”, a declarat autorul principal al studiului, dr Kozeta Miliku, de la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario, Canada.
„Sugarii care au primit chiar și o cantitate relativ mică din laptele matern în primele zile de viață, cunoscut și sub denumirea de colostru, aveau tensiune arterială mai scăzută la vârsta de 3 ani, indiferent de cât timp au fost alăptați sau când au primit alte alimente complementare”.
Colostrul este cunoscut a fi deosebit de bogat în factori de creștere, componente imunologice și celule stem care sunt extrem de benefice nou-născuților și care se găsesc doar în laptele matern uman.
Cercetătorii au folosit date din studiul Canadian CHILD Cohort Study în curs de desfășurare - un studiu pe peste 3.000 de copii născuți între anii 2009-2012 și care au fost urmăriți de atunci pentru a înțelege modul în care experiențele timpurii de viață modelează sănătatea și dezvoltarea. Cercetătorii au analizat informațiile despre hrănirea sugarilor colectate din dosarele spitalului și din chestionarele pentru părinții a aproape 2.400 de copii.
Dintre acești copii, 98% au fost alăptați într-o oarecare măsură, inclusiv 4% care au avut „alăptare timpurie limitată”, definită a fi câteva alăptări în timpul spitalizării. Doar 2% dintre copiii din studiu nu au fost alăptați deloc.
Dintre copiii alăptați, 78% au fost alăptați timp de șase luni sau mai mult și 62% au fost alăptați exclusiv timp de cel puțin trei luni. Alăptarea exclusivă înseamnă numai laptele matern, fără nicio formulă, alimente solide sau alte lichide, încă de la naștere. În medie, mamele care nu au alăptat niciodată au fost mai tinere, mai predispuse să fumeze în timpul sarcinii și mai puțin probabil să aibă o diplomă postliceală, în comparație cu mamele care au alăptat pentru scurt timp sau după spitalizare.
Cercetătorii au descoperit că:
- La vârsta de 3 ani, copiii care nu au fost alăptați niciodată au avut valori ale tensiunii arteriale mai mari (medie 103/60 mm Hg), comparativ cu cei care au fost alăptați pe orice durată (media de 99/58 mm Hg).
- Printre sugarii care au avut doar alăptare timpurie limitată în timp ce erau în spital ca nou-născuți, măsurile tensiunii arteriale au fost, de asemenea, mai scăzute (media de 99/57 mm Hg) comparativ cu cei care nu au fost niciodată alăptați (media de 103/60 mm Hg).
- Tensiunea arterială în rândul copiilor mici care au fost alăptați a fost mai scăzută, indiferent de indicele lor de masă corporală la vârsta de 3 ani sau de factorii sociali, de sănătate sau de stilul de viață al mamei.
- Tensiunea arterială a fost, de asemenea, mai scăzută în rândul copiilor mici care au fost alăptați, indiferent de cât timp au fost alăptați sau dacă au primit alte nutriții și alimente complementare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.