Utilizarea celui de-al doilea vaccin împotriva epidemiei de Ebola a început joi la Goma, în estul Republicii Democratice Congo (RDC), a declarat organizaţia Medici fără Frontiere (MSF).
Introducerea vaccinului produs de Janssen Pharmaceuticals pentru compania Johnson & Johnson "va viza 50.000 de persoane pe o perioadă de patru luni", a precizat MSF, responsabilă cu vaccinarea în două centre din Goma.
Peste 250.000 de persoane au primit deja doza primului vaccin utilizat, VSV-ZEBOV-GF, fabricat de grupul farmaceutic Merck, de la începutul izbucnirii epidemiei în august 2018.
La ora 07:00 GMT, aproximativ 50 de persoane au fost vaccinate în unul din cele două centre MSF din cartierul Majengo, potrivit unei purtătoare de cuvânt a organizaţiei neguvernamentale.
"După ce primesc prima doză de vaccin, participanţii vor fi invitaţi să revină două luni mai târziu pentru o a doua injecţie, pentru a completa protocolul de vaccinare", a declarat MSF într-un comunicat, citat de agerpres.ro.
Faza preliminară "va fi utilizată pentru a verifica succesul vaccinării cu două doze într-un oraş de un milion de locuitori, într-o regiune cu o populaţie foarte mobilă şi unde au existat cazuri în trecut".
Cel puţin două cazuri de febră hemoragică au fost înregistrate în iulie-august la Goma, capitala provinciei Nord-Kivu, la graniţa cu Rwanda.
Epicentrul epidemiei se află însă la 350 km nord de Goma, în regiunea Beni-Butembo, lângă provincia Ituri.
Declarată la 1 august 2018, actuala epidemie de Ebola din RDC este cea de-a zecea de pe teritoriul acestei ţări şi s-a soldat până în prezent cu moartea a 2.193 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.