Oameni de știință de la Institutul de Cercetare a Cancerului Experimental în Pediatrie de la Universitatea Goethe, Germania, susțin că medicamentul anti-diaree loperamidă ar putea fi utilizat pentru a induce moartea celulară în liniile celulare de glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer.
Potrivit echipei conduse de medicul Sjoerd van Wijk, în anumite tipuri de celule tumorale, administrarea de medicamentului amintit duce la un răspuns la stres în reticulul endoplasmatic (ER), organul celular responsabil de etapele cheie în sinteza proteinelor în organism. Stresul din ER declanșează degradarea acestuia, urmată de autodistrugerea celulelor.
”Experimentele noastre cu liniile celulare arată că autofagia ar putea sprijini tratamentul tumorilor cerebrale cu glioblastom. (...) În mod normal, loperamida, atunci când este luată ca remediu împotriva diareii, se leagă de anumite locuri de legare din intestin și nu este preluată de intestin și, prin urmare, este inofensivă. (…) Cu toate acestea, descoperirile noastre deschid noi posibilități interesante pentru tratarea altor boli în care degradarea ER este perturbată, cum ar fi tulburările neurologice sau demența, precum și alte tipuri de tumori”, spune van Wijk, într-un comunicat al Institutului citat.
Studiul, AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.