„Pornim de la premisa că prevenția este mai eficientă și mai ieftină decât tratarea unei boli”, arată dr Dragoș Romanescu, medic primar Chirurgie Generală, de la Centrul de Excelență în Boli Hepatice Sanador, EXCLUSIV la Interviurile DC News și DC Medical.
Un prim pas în acest sens este vaccinarea. Dar nu oricum, ci și cu confirmarea protejării, atrage atenția medicul.
„Vaccinarea cu dozarea titrului de anticorpi. Nu e suficient să te vaccinezi, trebuie periodic să îți determini și titrul ca să vezi dacă ești protejat. Dacă a avut efect vaccinarea. De asta există și revaccinări, la distanță (în timp, n.r.) la cei care nu au un titru protector. Iar în cazul hepatitei C trebuie să evităm transfuziile sau operațiile în centre neacreditate, tatuaje, piercing, manipularea acelor sau a altor instrumente în alte instituții decât spitale, unde ești sigur că au fost sterilizate”, a arătat dr Dragoș Romanescu
Pe lângă aceasta, ce analize să îți faci dacă ai comportament de risc și ai putea să dobândești un virus și pentru a verifica starea ficatului?
„Orice individ, chiar în plină stare de sănătate, ar trebui să facă minim două controale pe an. Iar ca ză vadă starea de sănătate a ficatului, minimal este nevoie de o ecografie abdominală generală și de analize de sânge. Analizele uzuale cuprind și testele hepatice, care sunt de mai multe feluri: care atestă citoliza sau necroza parenchimului, cum sunt transaminazele; teste care evaluează capacitatea de excreție a ficatului, cum sunt probele de colestază, gama GT-ul (gamma-glutamiltranspeptidaza, nr.), fosfataza (fosfataza alcalina – ALP, n.r.), bilirubinele; sau teste care arată funcția de sinteză a ficatului – albumina proteinele totale, factorii de coagulare, fibrinogenul. (...) Nu e suficient să le faci, ele trebuie și interpretate de un clinician! Mai ales când apare o modificare în starea de sănătate a individului. Resimți o oboseală, un disconfort abdominal, atunci neapărat trebui să te duci la un control la un clinician, care îți va prescrie aceste analize. Și le va și interpreta”, a arătat dr Dragoș Romanescu.
În cazul pacienților cu boli cronice hepatice, plaja de investigații este mult mai largă și mai amănunțită.
„Da! La pacienții care se știu cu afecțiuni hepatice deja protocolul investigațional cuprinde o imagistică mai evoluată. Un computer tomograf (CT), un RMN, un fibroscan, un fibromax, chiar o biopsie hepatică, ca să-ți dai seama exact de starea parenchimului hepatic. Mă refer aici la pacienți cu hepatite cronice, de exemplu”, a arătat chirurgul.
Care sunt cele mai frecvente boli hepatice și ce tratamente există pentru ele, aflați din VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.