Agenția Națională a Medicamentului va fi reorganizată, proiect

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea

Ministerul Sănătății va pune astăzi în dezbatere publică proiectul de reorganizare al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. „În Sănătate, timpul nu înseamnă bani, ci vieți”, a subliniat ministrul Sorina Pintea. 

„Lipsa sau dispariția unor medicamente reprezintă o problemă în România. Este nevoie de reglementări noi în domeniu, pe care Ministerul Sănătății poate și trebuie să le facă. Prin reorganizarea ANMDM am găsit soluții pentru asigurarea resurselor umane și materiale în vederea reglementării pieții medicamentului”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul Conferinţei Naţionale a Medicamentului „Siguranţa pacientului şi farmacovigilenţa - reglementare - comunicare etică – acces”.

Demnitarul recunoaște că nu e normal ca pacienții români să nu aibă acces la medicamente și tehnologii medicale de ultimă generație.

În Sănătate, timpul nu înseamnă bani, ci vieți 

„Pacientul român are dreptul la fel ca toţi pacienţii din lume să beneficieze de cele mai bune tratamente și de a fi informat. În Sănătate timpul nu înseamnă de cele mai multe ori bani, ci viața pacientului, iar noi suntem o echipă care luptă pentru viața pacientului. S-au făcut pași importanți înainte în acest domeniu. Anul acesta au fost introduse 37 de molecule noi, inovative care au salvat multe vieți. Am realizat, așa cum am promis, corecția prețurilor la medicamente care nu a mai fost făcută din anul 2015, vom publica și lista medicamentelor strategice pe care o avem deja finalizată la comisia de specialitate”, a explicat Sorina Pintea.

Importanța asigurării accesului pacienților la medicamente în România se regăsește ca temă pe lista Președinției Consiliului UE care va fi asigurată anul viitor de România, unde un punct important vizează reducerea decalajelor între statele membre în ceea ce privește accesul la medicamente, subliniază reprezentanții Ministerului Sănătății.

Tot în cadrul Conferinței, Sorina Pintea a mai anunțat că, Ministerul Sănătății și Comisia de Sănătate din Camera Deputaților au propus modificarea Legii salarizării și pentru farmaciști.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel