Adrian Wiener: Farmaciile pot fi o extensie a asistenței primare, mai ales acolo unde nu avem medici de familie

Dana Lascu |
Data publicării:
EXCLUSIV
Medic
Medic

Senatorul Adrian Wiener, medic de profesie, a EXCLUSIV la dezbaterea „Testarea în farmacie, componentă importantă a campaniilor de prevenție și depistare precoce a bolilor grave”, organizată de DC Media Group, că farmaciile pot funcționa ca o extensie a medicinei primare, unde se poate face testare, dar și pot fi depistate din timp tot felul de afecțiuni, precum hipertensiunea sau glicemia ridicată ori cazurile de alcoolism. 

Sunt zone în România unde nu sunt medici de familie, iar acolo farmaciile ar putea să contribuie la depistarea din timp a unor probleme medicale, a spus sSenatorul Adrian Wiener, medic de profesie, la dezbaterea „Testarea în farmacie, componentă importantă a campaniilor de prevenție și depistare precoce a bolilor grave”, organizată de DC Media Group. 

„Ca principiu, una dintre marile probleme ale sistemului de sănătate din România este accesibilitatea. Este o problemă majoră, mai ales în contextul în care deșertificate din punct de vedere al prezenței medicinei primare, a medicului de familie. De altfel o parte din PNRR, o parte consistentă se orientează către aceste centre integrate medico-sociale pentru acordarea acestui tip de asistență medicală, cred că 200 vor fi dezvoltate în următorii patru ani, tocmai pentru a veni în întâmpinarea acestei mari tare a sistemului care se cheamă accesibilitate. Accesibilitatea la orice fel de serviciu, dar acum vorbim de asistența medicală primară, cu elemente de bază, măsurarea constantelor vitale, monitorizarea simplă a unor boli cronice, identificarea prin screening sau depistare precoce a unor afecțiuni ce pot fi sancționate și de a căror descoperire depinde prognosticul. Din acest punct de vedere oferirea sistemului farmaceutic pentru aceste tipuri de intervenții simple dar extraordinar de eficiente în zona clinicului și depistării precoce, este un element foarte, foarte bun. De altfel ministrul Mihăilă a introdus farmaciile, există cadrul legal pentru acordarea spre exemplu a serviciului de testare antigenică”, a explicat medicul.

Practic, farmaciikle și farmaciștii ar putea fi un soi de extensie pentru zona de medicină primară, a arătat Wiener. 

„Sigur, în măsura în care se găsesc aceste interfațe stimulative și farmaciile pot fi incluse, își pot căpăta de altfel acest statut de zonă de asistență medicală primară. de altfel, studenții la Farmacie fac, o mare parte din ce cursurile lor sunt suprapuse Facultății de Medicină (...) deci au oarecare abilități în zona asta. Vreau să mai dau doar un singur exemplu, este un instrument pentru identificarea zonei vulnerabile de exces de consum de alcool. Este un chestionar, la fel, foarte simplu, care poate fi făcut, completat de pacient acolo, ulterior centralizat, și această consiliere de lanț scurt poate fi făcută chiar și de către farmacist sau de către medicul de familie. Chestionare pentru identificarea riscului metabolic, de exemplu, pentru că există și aceste tipuri de chestionare care poate să stratifice riscul cardio-metabolic. Există instrumente de tot felul care pot fi utilizate în această extensie practic a sistemului de asistență medicală primară. Repet, este absolut importantă datorită faptului că medicina de familie este absolut insuficientă. Foarte, foarte mulți oameni din România nu au acces la elemente minimale de asistență medicală. Nu vorbesc de CT-uri, de RMN-uri, de știu eu, mamografii. E vorba de măsurarea unei tensiuni arteriale, de exemplu, care să identifice practic boala responsabilă de cele mai multe decese din România, pentru care sursa primară este hipertensiunea arterială. De o glicemie care trebuie făcută și care este, din nou, un gest medical minimal, care poate fi făcut acolo. Poate fi oferit unora dintre pacienții care nu au posibilități sau care nu au cine să le facă acasă, nu se descurcă de unii singuri. Pot fi identificate categorii vulnerabile care să beneficieze de aceste servicii farmaceutice, orientate către asistența medicală. Trebuie cu seriozitate să ne aplecăm asupra acestui lucru, este o resursă foarte importantă, de care cred că cu toții am putea beneficia, chiar și farmaciile”, a arătat Adrian Wiener. 

Ce alte analize și investigații ar putea face farmaciștii și în ce campanii de sănătate ar putea fi ei o armă redutabilă, aflați din video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel