Adormi greu? Ce să faci înainte de culcare pentru un somn odihnitor

Angela Sabău |
Data actualizării: | Data publicării:
Insomnia
Insomnia

Pentru un somn profund și bun nue nevoie de mare lucru. Câteva sfaturi de la specialiști vă vor ajuta să adormiți mai repede și să vă odihniți mai bine.

În mod obișnuit, experții nu au recomandat exercițiile fizice seara, pentru un somn mai bun. Acum, un nou studiu, publicat în Sports Medicine, sugerează că puteți face mișcare seara, atâta timp cât evitați activitatea viguroasă timp de cel puțin o oră înainte de culcare, scrie health.harvard.edu.

Cercetătorii au examinat 23 de studii care au evaluat debutul și calitatea somnului la adulții sănătoși care au efectuat o singură ședință de exerciții de seară, comparativ cu adulții similari care nu au făcut exerciții înainte de culcare.

Ei au descoperit nu numai că exercițiile de seară nu au afectat somnul, ci chiar că au ajutat oamenii să adoarmă mai repede și să doarmă mai mult timp, să aibă un somn profund mai de lungă durată. Cu toate acestea, cei care au făcut exerciții de intensitate ridicată cu mai puțin de o oră înainte de culcare au avut nevoie de mai mult timp să adoarmă și au avut o calitate a somnului mai slabă.

Obiceiuri care te vor ajuta să dormi mai bine

Prin urmare, faceți exerciții regulate în orice moment al zilei. Asta poate fi adăugată la lista de obiceiuri pentru un somn bun, dar evitați activitatea fizică intensă seara, târziu. În plus, puteți să vă bucurați de un somn de calitate, făcând următoarele:

Stabiliți o oră de culcare în fiecare seară și adoptați o rutină relaxantă pentru culcare.
Opriți dispozitivele care fac lumina, cum ar fi televizorul, computerul sau telefonul, cu cel puțin 15 până la 30 de minute înainte de culcare.

Asigurați-vă că patul este confortabil și că dormitorul dvs. este întunecat, liniștit și răcoros. Nu ațipiți prea mult timp în timpul zilei. Dacă aveți nevoie de un pui de somn, restricționați-l la 20 până la 30 de minute după-amiaza devreme. Dacă nu puteți adormi după 15-20 de minute, mergeți în altă cameră. Citiți liniștit cu o lumină slabă până când vă simțiți somnoros.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel